Chiriţoiu: Consiliul Concurenţei investighează scumpirea excesivă a măştilor medicale. Companiile riscă amenzi uriaşe
Masti medicale, China, epidemie
Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie medicală, în contextul scumpirii masive a acestora, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat", a precizat el, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dacă se dovedeşte că au încălcat legea.
"Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora. Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri", a susţinut el.
Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) susţine că, în momentul de faţă, farmaciile dispun de un stoc minimal pentru cererile curente de măşti de protecţie, fără posibilitatea de a suplimenta, ca urmare a lipsei de stoc la nivel de producători (naţional şi internaţional).
"Datele din piaţă relevă că producţia şi livrarea de măşti de protecţie sunt prioritare pentru Republica Chineză. De asemenea, aceste măşti sunt un produs realizat preponderent în China, care, din cauza răspândirii masive a virusului, nu mai poate onora producţia. În ceea ce priveşte costumele de protecţie, farmaciile nu comercializează astfel de produse. Distribuitorii nu comercializează măşti de faţă şi nici costume de protecţie", se arată într-un comunicat transmis de ADRFR.
O cutie cu 50 de măşti medicale costa, în urmă cu o lună, aproximativ 25 de lei în farmacii, iar în aceste zile produsul poate fi găsit online cu aproape 500 de lei.
eMag anunţă că subvenţionează costul măştilor medicale
Pe fondul riscului crescut de infecţie cu coronavirus, retailerul online eMag anunţă că va suporta diferenţa dintre preţul de achiziţie a măştilor medicale şi cel la care clienţii îl pot cumpăra, astfel încât tariful final va fi de 3 lei/bucată, de la 7 lei/bucată.
"În ultimele zile, pe fondul discuţiilor referitoare la riscul crescut de infecţie cu Covid-19 (Coronavirus) în rândul populaţiei, stocurile de măşti medicale la preţurile obişnuite s-au epuizat. În aceste condiţii, am văzut cu toţii o creştere foarte mare a preţurilor la aceste produse care erau vândute de selleri prin platforma marketplace şi am identificat câteva soluţii care să rezolve situaţia actuală, în beneficiul clienţilor. Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găsi în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata (...) Chiar dacă în magazinele online mari din Vestul Europei preţul pentru o mască a ajuns la 5 lei, iar în farmacii între 3-5 lei sau stocurile sunt epuizate, eMag va subvenţiona costul pe perioada crizei de măşti medicale", se arată într-un comunicat de presă al eMag.
Reprezentanţii retailerului online precizează, totodată, că a identificat stocuri de măşti medicale în Turcia, Macedonia şi Ucraina, "pe care le aşteptăm în zilele următoare în depozitele eMag".
Mai multe despre:
#Consiliul Concurentei#eMAG
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS