De altfel, Magheru nu seamana deloc cu niciuna dintre marile artere comerciale din Europa, strabatute, ce-i drept, de zeci de milioane de turisti pe an. De exemplu, comparatia cu "fratele" sau mai mare, celebrul Champs-Elysees, pare o gluma. De la un capat la altul al bulevardului.

Case de amanet, shaormerii si „super promotii”, in buricul Bucurestiului

Scurta plimbare in centrul Bucurestiului. Duminica seara, orele 19:00. Trafic auto linistit, cateva zeci de persoane se perinda pe bulevard, intre Universitate si Romana. Zona e intesata de banci, agentii de turism, case de schimb si amanet si sex shop-uri. Deschise sunt doar cateva shaormerii si magazine alimentare. Branduri ca Cellini, Marionnaud sau Terranova au pus lacatul la usa. La fel s-a intamplat si cu hotelul Lido.

Putinii chiriasi ramasi in zona se lupta cu preturile. Promotiile agresive sunt expuse in vitrinele magazinelor, iar unele scoruri suna ridicol pentru o artera din buricul Capitalei. Poti sa-ti cumperi un portofel cu 3,49 lei, iar o bluza porneste de la 15-20 lei. Niciuna dintre marile case de moda nu e prezenta aici, cu exceptia catorva designeri romani care si-au expus intr-un spatiu comun ultimele creatii. Mai gasim cateva firme mass market in apropierea statiei de metrou Romana. Fara branduri faimoase la scara larga, fara shopping de lux.

Brandurile cu renume fac promenada pe cel mai faimos bulevard parizian

Doua zile mai tarziu, Champs-Elysees. Orele 19:00. Claxoane si agitatie in trafic. Cateva sute, poate chiar mii de persoane se perinda pe aici. Pe alocuri, ai impresia ca te sufoci in marea de oameni si in diversitatea retailerilor. De la produse cosmetice, parfumerii, haine si accesorii, pana la reprezentante auto, restaurante cu staif si cinematografe, toate isi disputa un coltisor din celebrul bulevard parizian.

Cele mai multe dintre firme sunt frantuzesti, urmate de buticurile straine de lux. Nume ca Dior, Morgan, Lancome, Louis Vuitton sau Tiffany au ocupat cele mai bune locuri de la bulevard. Si chiar daca vand pe a treia cea mai scumpa artera comerciala din lume, raportat la chirii (in medie 800 euro/mp/luna), preturile produselor nu sunt neaparat fabuloase, cum am tinde sa credem. Brandurile mass market, de tip H&M, Promod sau Sephora, practica tarife asemanatoare celor din Romania. De exemplu, bluzele din sezonul de iarna (pulovere) se vindeau la Promod cu 34,9 euro, iar o caciula costa doar 9,9 euro. H&M isi promova colectia de toamna-iarna la preturi reduse, cuprinse intre 20 si 50 de euro.

Cat despre brandurile de lux, produsele acestora pornesc de la cateva sute si ajung la mii de euro. Dar si-n acest caz am gasit, de pilda, ceasuri elvetiene la 250-350 de euro, scoruri percepute si-n magazinele din Romania.

Fireste, Parisul nu-i Bucuresti. 29 milioane de turisti il viziteaza anual, potrivit datelor publicate, in 2012, de Biroul de Turism din Franta. Adica, o medie de peste 79.000 de turisti pe zi. In plus, e una dintre cele mai mari cinci capitale ale modei la scara mondiala, alaturi de Milano, Londra, New York si Hong Kong, iar retailerii profita de asta. De altfel, ar fi nebuni sa n-o faca.

De ce in Bucuresti nu functioneaza shoppingul de bulevard

Diferenta dintre principalele artere comerciale din capitalele europene si Bucurestiul nostru pestrit este uriasa. Fascinatia brandurilor si aglomeratia nebuna de pe Champs-Elysees am gasit-o si in alte metropole de pe continent, ca Roma, Barcelona sau Londra. Fiecare avea coltisorul sau de exuberanta comerciala, generator de profituri de zeci de milioane de euro.

Romania a atras, anul trecut, peste 7 milioane de turisti straini, conform statisticilor INS. Aproape un milion a ales sa vada Capitala. Un numar mult mai mic de potential clienti pe care chiriasii din zona „se bat” sa-i castige, de cele mai multe ori cu promotii. Intrebarea se pune in felul urmator: de ce se refugiazii brandurile in malluri, multe situate in zone periferice ale orasului, in loc sa incerce sa castige cota de piata in centrul Capitalei?

Experti imobiliari: „Mallurile atrag mai multi retaileri pentru ca ofera locuri de parcare”

Consultantii imobiliari au incercat sa explice fenomenul. Potrivit acestora, romanii nu aleg sa faca neaparat shopping in mall de dragul mallului, ci pentru ca in centrul Bucurestiului nu gasesc... locuri de parcare. „La ora actuala, mallurile atrag mai multi retaileri pentru ca ofera locuri de parcare, care lipsesc din centru. Te duci pe Magheru sau Victoriei sa-ti iei o bluza de 200 lei si-ti ridica masina, pentru ca n-ai unde s-o parchezi. Platesti 800 lei ca sa-ti revendici autoturismul. In final, o bluza ajunge sa te coste 1.000 lei, ceea ce nu convine nimanui, fireste”, a precizat pentru Incont.ro, Dragos Dragoteanu, managerul agentiei imobiliare Euroest.

De aceeasi parere este si Razvan Sin, consultant imobiliar in cadrul DTZ Echinox: „In majoritatea capitalelor europene exista zone pietonale de promenada care beneficiaza de trafic intens, dar si de parcari moderne. Acest lucru lipseste in Bucuresti, dar exista, in schimb, in Brasov si Sibiu, unde cererea este mare. In prezent, centrul vechi din Capitala nu e o destinatie pentru cumparaturi.”

Chiriile din centrul Capitalei, de aproape 2 ori mai mari decat in centrele comerciale

Pe langa problema locurilor de parcare, intervine si problema chiriilor, sustin analistii. Daca spatiile din centrele comerciale se inchiriaza, in medie, cu 50 de euro/mp/luna, iar cele de birouri cu 18,5 euro/mp/luna (potrivit studiului CBRE din 2012), chiriile de pe Magheru ajung la 80-100 euro/mp/luna, in functie de amplasare si de vadul pietonal, explica managerul Euroest. Sunt aproape de doua ori mai mari.

Totodata, potrivit datelor furnizate de Imobiliare.ro la solicitarea Incont.ro privind chiriile de pe principalele bulevarde bucurestene, a reiesit faptul ca spatiile de pe Magheru sunt mai scumpe decat cele de pe Calea Victoriei ori Dorobanti. Scorurile variaza aici intre 945 si 14.500 de euro/luna, in functie de dimensiunea spatiului si de localizare, in timp ce pe Victoriei se practica tarife intre 309 si 14.190 euro/luna, iar in Dorobanti intre 369-12.825 euro/luna.

Gigantii din FMCG, favoritii din retail. Cum se negociaza un spatiu

Consultantul DTZ sustine ca pot exista diferente foarte mari chiar pe acelasi bulevard, in functie de zona si de traficul pietonal. „In malluri, de regula, marile firme din industria alimentara platesc in jur de 15 euro/mp/luna. In schimb, ceilalti achita undeva la 30-50 euro/mp pentru magazinele localizate de-o parte si de alta a arterei comerciale si intre 70 si 100 euro/mp pentru cele ultra-centrale”, spune Dragos Dragoteanu.

Tarifele sunt negociate in functie de zona geografica, de suprafata centrului comercial, de numarul de locuri de parcare, de dimensiunea vitrinelor, vizibilitatea sau chiar forma spatiului. Magazinele cu trafic scazut de clienti pot percepe chirii la jumatatea pietei. „Cele de 30-50 euro/mp/luna se transforma in 15-25 euro/mp/luna”, puncteaza Dragoteanu.

In general, vanzarile chiriasilor din principalele centre comerciale din Bucurest le depasesc pe cele ale magazinelor stradale, sustine si Razvan Sin. „Retailerii isi pot permite sa plateasca atat cat le permite cifra de afaceri. De exemplu, un butic cu accesorii sau un magazin de cosmetice poate sa functioneze daca costul chiriei este in jurul procentului de 15% din cifra de afaceri. Ei migreaza din zonele unde vanzarile sunt in scadere catre zone in crestere, ceea ce se intampla si pe marile bulevarde.”

La nivel mondial, bulevardul Magheru se afla pe locul 52 din 62 de pozitii, intr-un top al celor al scumpe artere comerciale din lume (studiu realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield), cu o chirie medie de 60 euro/mp/luna, mai scump decat arterele comerciale din Bratislava (Downtown, 42 euro/mp/luna) si Sofia (Vitosha Blvd, 40 euro/mp/luna). Cea mai scumpa artera comerciala din lume este Causeway Bay, din Hong Kong, unde spatiile de retail se inchiriaza cu 1.859 euro/mp/luna.

Sursa foto: Incont.ro