Al doilea Fashion House din România se deschide până în primăvara anului 2021. Va fi unul dintre cele mai mari centre comerciale de tip outlet din Europa
Fashion House
Dezvoltatorul şi operatorul de magazine de tip outlet Fashion House Group va deschide un al doilea centru de tip outlet în România până în primăvara anului 2021, lângă Cernica, pe o suprafaţă de 13.000 mp.
Cu o suprafaţă de 13.000 mp, lângă Cernica (ieşirea de pe autostrada A2), construcţia noului outlet a demarat la începutul acestui an, iar magazinul urmează să fie inaugurat până în primăvara anului 2021.
Centrul comercial va găzdui 59 de magazine, iar peste 50% din suprafaţă este deja închiriată, informează compania.
De asemenea, Fashion House Outlet Center, unul dintre cele mai mari centre comerciale de tip outlet din Europa, a numit-o pe Cornelia Nicolae în funcţia de director de operaţiuni retail în România.
În funcţia nou creată, ea va fi responsabilă de lansarea Fashion House Outlet Centre din zona Cernica, al doilea proiect al grupului din Bucureşti, situat în partea de est a Capitalei, precum şi de creşterea vânzărilor şi a traficului de clienţi din centrul outlet din zona Militari.
Cu 24 de ani de experienţă în industria de fashion retail, Cornelia Nicolae se alătură grupului Fashion House, după ce anterior a ocupat funcţia de retail sales manager pentru Europa de Est al brandului italian Stefanel. Din această funcţie, a condus operaţiunile retailerului din România, Turcia, Germania, Austria şi Polonia, gestionând o echipă de 350 de persoane şi contribuind la creşterea semnificativă a veniturilor celor 59 de magazine şi şapte outleturi din regiune.
"Numirea Corneliei Nicolae reiterează importanţa strategică pe care o are România în planurile de dezvoltare ale Fashion House Group şi vine în contextul investiţiilor anunţate recent pentru inaugurarea celui de-al doilea outlet din Bucureşti", informează compania.
Fashion House Outlet Centre din Militari a fost prima investiţie a grupului în România şi s-a deschis în decembrie 2008.
Cu o suprafaţă de 15.500 mp, centrul din Militari înglobează peste 50 de magazine ale unor branduri renumite, în noiembrie 2020 urmând să fie inaugurată o a treia etapă de dezvoltare. Faza finală a proiectului urmează să fie dezvăluită publicului în 2021.
"Fiind prezenţi de 12 ani în Bucureşti, următorul centru outlet pe care îl vom deschide în partea opusă a oraşului reprezintă o investiţie semnificativă în economia ţării şi arată încrederea noastră în piaţa de fashion retail din capitală. Prin cele două unităţi, vom reuşi să răspundem nevoilor tuturor bucureştenilor, dar şi celor care vizitează oraşul. Cornelia Nicolae va juca un rol major în atingerea obiectivelor Grupului Fashion House pe această piaţă competitivă”, a declarat Brendon O’Reilly, director general Fashion House Group.
Pe lângă cele două centre de tip outlet din România, Fashion House Group deţine şi administrează două centre similare în Rusia, unul la Moscova şi altul la Sankt Petersburg.
Fashion House Group (FHGR) este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul de outlet-uri la nivel european, respectiv cel mai mare dezvoltator şi operator de outlet-uri din ECE şi Rusia, cu experienţă în proiectarea, dezvoltarea, finanţarea, închirierea, operarea şi administrarea centrelor de tip outlet.
Portofoliul de proiecte realizate de către FHGR include şase centre outlet în Polonia, România şi Rusia. Fashion House Group face parte din Liebrecht & wooD Group, o companie europeană de dezvoltare imobiliară.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS