Premierul Dăncilă anunță că Fondul Suveran devine operational. Guvernul transferă primele 300 mil. lei către Comisia de Prognoză
Bani, lei
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii devine operaţional, prin intermediul acestuia urmând să se asigure dezvoltarea "corectă" şi "echilibrată" a comunităţilor locale din întreaga ţară.
"Începând de astăzi, asigurăm finanţarea pentru proiecte de investiţii prin transferul a 300 de milioane de lei de la Ministerul Finanţelor Publice la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Sunt bani pe care Guvernul PSD-ALDE îi pune la dispoziţia primăriilor şi universităţilor pentru a dezvolta proiecte pentru cetăţeni, vorbim despre creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, infrastructură rutieră, proiecte de alimentare cu apă, gaze şi electricitate şi orice alte investiţii de care oamenii au nevoie", a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Potrivit premierului, procedura de depunere a proiectelor a fost simplificată. "Este necesară depunerea doar a două documente pentru obţinerea finanţării", a explicat Viorica Dăncilă.
"Pentru investiţiile în comunităţile locale, (...) prin acest fond, punem la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităţilor 10 miliarde de euro pentru următorii 20 de ani", a susţinut premierul.
Ministerul Finanţelor Publice va împrumuta cu 300 de milioane de lei Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, pe o perioadă de cinci ani, la o dobândă de 1% pe an, pentru constituirea sumelor necesare funcţionării Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, potrivit proiectului de Hotărâre adoptate de Guvern.
"Se aprobă acordarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut în sumă de 300 milioane lei din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului, pentru Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, în scopul constituirii sumelor necesare funcţionării Fondului de Dezvoltare şi Investiţii. Împrumutul se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu o rată a dobânzii de 1% pe an. (...) Pentru neplata la termen a împrumutului se calculează o dobândă de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei", se precizează în proiectul citat.
Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost înfiinţat prin Ordonanţa 114/2018 pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în domenii prioritare.
Conform Ordonanţei, sursa de finanţare a Fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Fondul de Dezvoltare şi Investiţii este gestionat de CNSP care solicită acordarea de împrumuturi aprobate prin hotărâre de e Guvern emise anual în limita plafoanelor aprobate prin lege.
Pentru anul 2019, plafoanele de contractare şi de tragere acordate din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului la solicitarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, sunt fiecare în sumă de 5.000 milioane lei.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor la începutul lunii martie, acţiunile deţinute de stat la 28 de companii vor participa la capitalul social al Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), reprezentând un aport în natură în valoare de 10,112 miliarde de lei,
Capitalul social total al FSDI, iniţial, este stabilit la 19,112 miliarde de lei şi este format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei, provenit din venituri din privatizare, şi din aport în natură reprezentat de pachetele de acţiuni nominative în valoare 10,112 miliarde de lei, deţinute de stat la cei 28 de operatori economici.
În capitalul FSDI vor intra acţiunile deţinute de stat la următoarele companii: Engie România, Electrica, Delgaz Grid, E.ON Energie România, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România Communications, Loteria Română, IAR, Oil Terminal, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Conpet, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia, Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Cuprumin Abrud, Societatea Naţională a Sării, Romaero, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Antibiotice şi Compania Naţională Unifarm.
Administrarea FSDI se va face în sistem dualist, de către un Consiliu de supraveghere şi un Directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri, desemnaţi de Adunarea generală a acţionarilor în urma unui proces de selecţie, cu un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit.
Camera Deputaţilor a adoptat în şedinţa din 6 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - SA. Actul normativ a fost, însă, declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională în data de 18 iulie 2018, având în vedere caracterul individual al legii şi faptul că, potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, "unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului".
Pe acelasi subiect: