PNL critică amnistia fiscală. Dancă: “Guvernul îi scapă de probleme pe cei care nu respectă legea şi nu îşi plătesc taxele la timp”
Bani, lei
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a criticat, vineri, guvernarea PSD - ALDE pentru adoptarea amnistiei fiscale, susţinând că ordonanţa de urgenţă în acest caz îi scapă de probleme pe cei care nu respectă legea şi nu îşi plătesc taxele şi impozitele la timp.
"Guvernarea PSD - ALDE a ajuns la fundul sacului şi recurge la măsuri de criză pentru a acoperi gaura imensă de la bugetul statului de peste 20 de miliarde de lei, provocată în primele şase luni ale anului de măsurile lor economice proaste. În ciuda dezastrului din trezoreria statului, generat de o guvernare haotică, coaliţia PSD - ALDE, obişnuită să guverneze numai în favoarea infractorilor, a mai adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a-i scăpa de probleme pe cei care nu respectă legea şi nu îşi plătesc taxele şi impozitele la timp. În loc să combată fenomenul infracţional din toate domeniile, să restabilească ordinea şi legea în ţară, să reducă evaziunea din economie şi să recupereze sumele datorate de la cei care îşi ascund averile în spatele unor firme cu pierderi, guvernarea PSD - ALDE îi "premiază" cu ştergerea datoriilor", afirmă Ionel Dancă, într-un comunicat transmis de PNL.
El precizează că peste 90% dintre români îşi plătesc dările către stat la timp şi ar trebui să beneficieze de bonificaţii pentru comportamentul lor corect, cel puţin în compensaţie egală proporţional cu ştergerea de datorii pentru cei rău-platnici.
"O amnistie fiscală nu poate fi justificată decât atunci când statul este vinovat pentru neachitarea unor taxe şi impozite din cauza interpretării sau aplicării greşite a legii din partea organelor fiscale. Altfel, ştergerea discreţionară a unor datorii distorsionează concurenţa din piaţă între contribuabilii corecţi şi cei necinstiţi şi încurajează eludarea legii", mai spune Ionel Dancă.
Liberalul critică Guvernul şi pentru măsurile anunţate privind eliminarea unor sporuri pentru cei din administraţia publică, creşterea unor accize şi introducerea unor noi taxe, subliniind că acestea arată că sunt măsuri de criză.
"În loc să aprecieze comportamentul corect al românilor cinstiţi, plătitori de taxe şi impozite, Guvernul Dăncilă se pregăteşte să le pună în cârcă alte biruri fiscale pentru a acoperi gaura de la buget. Măsurile de eliminare a unor sporuri din administraţia publică, de creştere a accizelor şi introducere a unor taxe noi la unele produse alimentare, anunţate de Guvern, sunt măsuri de criză, care arată că guvernarea eşuată a majorităţii PSD - ALDE a ajuns la fundul sacului. Este nevoie de măsuri urgente de eficientizare a cheltuielilor publice şi de oprirea risipei bugetare pe sinecuri politice şi contracte clientelare pentru ca România să revină la normalitate în ceea ce priveşte gestiunea finanţelor publice, nu de paliative care să cosmetizeze o realitate economică tot mai dură", conchide el.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS