Dezbaterea privind reducerea CAS, amanata. PNL: Intarzierea sesiunii extraordinare arata ca PSD nu doreste adoptarea legii
Conducerea Senatului a decis, luni, sa amane cu o saptamana sesiunea extraordinara a acestui for pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, a anuntat liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu.
Sarbu a precizat ca, in urma discutiilor din Biroul permanent, ”era aproape imposibil ca sedinta sa fie convocata astazi”, pentru ca trebuiau trimise materialele la comisia de buget-finante si convocat Ministerul de Finante.
”Luni (25 august - n.r.) la ora 14.00 vom avea Biroul permanent, iar la ora 16.00, plen”, a anuntat Sarbu.
El a mai precizat ca s-a prezentat in sedinta conducerii Senatului si un parcurs pentru aceasta lege si a precizat ca pe data de 6 septembrie poate fi promulgata, astfel ca exista timp pentru a intra in vigoare de la 1 octombrie.
Totodata, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a transmis, luni, o scrisoare liderilor grupurilor parlamentare ale PNL si PDL din Camera prin care ii informeaza ca solicitarea lor cu privire la organizarea unei sesiuni extraordinare in 19 august este lipsita de temei juridic.
PNL: Amanarea sesiunii extraordinare pe reducerea CAS arata ca PSD nu doreste adoptarea legii
Liderii PNL sustin ca amanarea sesiunii extraordinare a Senatului si respingerea solicitarii de convocare a Camerei Deputatilor arata faptul ca in realitate PSD nu doreste sa promoveze reducerea CAS, dupa ce actul normativ a fost respins de presedintele Traian Basescu.
Purtatorul de cuvant al PNL, Alina Gorghiu, a declarat ca motivele tehnice invocate de presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, sunt in contradictie cu situatii similare in care in aceeasi zi a fost covocata si sesiunea extraordinara a Camerei Deputatilor si cea a Senatului, fapt care arata ca PSD nu doreste in realitate reducerea CAS.
De asemenea, vicepresedintele PNL Ludovic Orban a sustinut ca gestul presedintelui Camerei Deputatilor de a respinge solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare este ”fara precedent, un atac la adresa democratiei si o incalcare a Regulamentului Camerei care nu s-a savarsit pana acum de niciun presedinte al Camerei Deputatilor, indiferent cum s-a numit”.
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca "reducerea CAS nu face altceva decat sa accelereze intrarea in criza prin accentuarea masiva a deficitului la fondul pe pensii" si ca, in mod egal, PSD, PNL si PDL "ii mint pe romani pentru a le lua voturile".
Mai multe despre:
#reducerea CAS#Parlament
Pe acelasi subiect: