Legea electorala se schimba radical inainte de alegerile parlamentare. Cum vor fi alesi senatorii si deputatii
Ne-am obisnuit deja ca din 4 in 4 ani, cand se apropie alegerile, sa fie schimbat sistemul electoral. Nu face exceptie nici scrutinul pentru parlamentare de la finele acestui an, care se va desfasura dupa regula "castigatorul ia totul", dintr-un singur tur.
Legea, care a trecut astazi, a fost scrisa de cei doi lideri ai USL - Victor Ponta si Crin Antonescu. Deja democrat liberalii au anuntat ca vor contesta votul uninominal pur la Curtea Constitutionala.
In lipsa premierului Victor Ponta, plecat in Afganistan, liderul PNL Crin Antonescu a mers in plenul Camerei sa-si sustina proiectul.
Legea celor doi lideri ai USL prevede ca, la toamna, va primi mandatul de parlamentar candidatul care ia intr-un singur tur cele mai multe voturi, chiar daca nu a atins procentul de 50%. Astfel, sustin initiatorii, nu se vor mai regasi in viitorul Legislativ senatori si deputati care s-au clasat pe locurile doi sau trei in colegiile uninominale. Tocmai de aceea cativa reprezentanti ai societatii civile au protestat de la balcon.
Culmea este alta. Scrisa dupa modelul britanic, noua lege nu este pe deplin nici pe placul liderului PNL. Tocmai lipsa de reprezentativitate a viitorilor parlamentari alesi pe acest sistem a fost reclamata si de Opozitie, care va face contestatie la Curtea Constitutionala.
In plus, Opozitia sustine ca documentul a fost scris exclusiv pentru PNL si PSD, care ar fi beneficiarele acestui sistem. Legea a fost adoptata, iar solicitarea PDL de reducere a numarului de alesi la 300 a fost respinsa.
Mai multe despre:
#Parlament#alegeri
Pe acelasi subiect: