Iohannis refuză și ultima formulă de Guvern propusă de Viorica Dăncilă: “Această remaniere este neavenită, nepotrivită şi o refuz clar"
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, la Palatul Cotroceni, că refuză remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, pe care o consideră ca fiind "neavenită şi nepotrivită".
"Doamna prim ministru îmi cere o remaniere guvernamentală. Îmi solicită acolo doamna prim ministru eliberarea din funcţie a unor miniştri, a unor interimari şi numirea a 6 miniştri. Această remaniere este una neavenită, nepotrivită şi o refuz clar", a declarat şeful statului, care consideră solicitarea premierului "cras neconstituţională".
El a adăugat că premierul trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului cu o solicitare de validare a guvernului, "altfel lucrurile nu se pot rezolva".
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că a decis să propună președintelui Klaus Iohannis trei miniștri de la ALDE, pe locurile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august.
În felul acesta, Dăncilă evită să mai ajungă în Parlament și să ceară un vot de încredere, pentru că risca să nu obțină o majoritate absolută.
Astfel, pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu (ALDE), pentru portofoliul Energiei a fost nominalizat Ion Cupă (ALDE), iar pentru Relaţia cu Parlamentul a fost nominalizat Ştefan Băişanu (ALDE).
De asemenea, Dăncilă a mai anunţat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi nominalizarea lui Dan Chirilă la MAI (în prezent secretar de stat la MAI), Camelia Gavrilă la Educaţie, iar pe Dan Matei în funcția de vice-prim ministru.
”Sper ca de această dată domnul președinte Iohannis să acționeze ca președinte a României și nu ca și candidat pentru această funcție și să nu blocheze orice inițiativă de normalitate pentru România. Este un demers important, este important să asigurăm stabilitate, este important să dăm dovadă de responsabilitate”, a afirmat premierul.
”Este important să continuăm guvernarea, pentru a oferi stabilitate, să ne mobilizăm pentru consolidarea imaginii României în plan extern, mai ales în acest moment, când trebuie să susținem comisarul, reprezentantul nostru pentru Comisia Europeană”, a mai spus Dăncilă.
Anterior, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că a auzit zvonurile referitoare la faptul că prim-ministrul Viorica Dăncilă ar încerca să coopteze membri ALDE în echipa guvernamentală, dar că nu are o confirmare oficială în acest sens.
El a menţionat că, dacă acest lucru se va adeveri, ar reprezenta o încălcare a prevederilor constituţionale şi că va atrage atenţia asupra acestui fapt atât prim-ministrului Dăncilă, cât şi preşedintelui Klaus Iohannis.
În 26 august, după trei ani de alianţă în Guvern şi în Parlament, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat-o pe şefa PSD, Viorica Dăncilă, că partidele lor nu mai pot conduce ţara împreună. „Coaliţia funcţiona defectuos”, a spus Tăriceanu, care iniţial s-a supărat pentru că PSD a refuzat să îl propună candidat comun la şefia ţării, dar au apărut şi alte nemulţumiri, iar Tăriceanu a numit actualul guvern “impotent”.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS