CLICK aici pentru INFOGRAFIC

Poate pentru prima oara de la “Golaniada” din 1990, in anul care a trecut oamenii politici nu au mai fost personajul principal. Protagonistii – Traian Basescu, Victor Ponta si Crin Antonescu – au continuat sa dea intre ei o lupta care pentru romani a devenit irelevanta. Challenger-ii – Gigi Becali, Dan Diaconescu – au iesit si ei dintr-un prim-plan unde ajunsesera in mod artificial. Adevaratul protagonist al anului 2013 a fost insa strada.

La fel ca in 2012, romanii au iesit din nou la proteste si, chiar daca nu au mai reusit sa dea jos un Guvern, au dat cateva mari batalii. Rosia Montana, Pungesti, maidanezii, modificarile la Codul Penal, cladirile de patrimoniu din Capitala. Nu toate bataliile au fost neaparat bune: unii au iesit in strada pentru a cere eliberarea lui Gigi Becali. Dar cu siguranta toate bataliile au fost date impotriva politicienilor, care au luat decizii – Rosia Montana, Pungesti, imunitatea parlamentarilor – sau au intarziat sa ia decizii – precum in cazul cainilor fara stapan – fara sa tina cont in vreun fel de cetateni.

Si daca anii precedenti au stat sub semnul industriei, fie ca a fost vorba de autoturismele de la Mioveni si Craiova sau de telefoanele de la Jucu, 2013 a fost anul agriculturii. In timp ce pe strazile marilor orase si pe ulitele din Pungesti si Rosia Montana romanii spuneau “NU” consecintelor industrializarii excesive, pe campuri crestea cea mai buna recolta din ultimii 40 de ani.

CLICK aici pentru INFOGRAFIC