Guvernul majoreaza salariile inspectorilor ANI cu sume cuprinse intre 2.000 lei si 4.000 lei
Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta, sa majoreze salariul brut al inspectorilor Agentiei Nationale de Integritate (ANI), cu sume cuprinse intre 2.000 lei si 4.000 lei, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Ordonanta a fost aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului.
"Agentia Nationala de Integritate functioneaza in prezent cu un numar de doar 26 inspectori de integritate cu functii de executie, al caror salariu mediu net este de 2.567 lei, in conditiile in care atributiile acestora sunt multiple. Numarul redus de inspectori si lipsa de motivare salariala constituie elemente care pot afecta eficienta acestei institutii", au declarat sursele citate.
Ordonanta de urgenta aprobata de Guvern prevede astfel exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea functiilor de specialitate din cadrul ANI (director general, director, sef serviciu, inspector de integritate, pe toate cele 4 grade: superior, principal, asistent si debutant), prin stabilirea unui salariu de baza brut lunar asimilat cu salariile inspectorilor de concurenta si functiilor de conducere din cadrul Consiliului Concurentei.
In aceste conditii, salariul brut lunar al unui inspector superior va creste de la 5.601 lei la 8.285 lei, salariul unui inspector principal va fi majorat de la 4.375 lei la 7.555 lei, salariul unui inspector asistent va urca de la 2.976 lei la 6.825 lei, iar salariul acordat unui inspector debutant va creste de la 1.924 lei la 3.902 lei.
Mai multe despre:
#ANI#majorare salarii
Pe acelasi subiect: