Dăncilă scapă de oamenii lui Dragnea. Darius Vâlcov, artizanul "revoluției fiscale", a demisionat din Guvern. Șefa ANAF a fost schimbată
Darius Vâlcov a demisionat luni din funcţia de consilier de stat al premierului după o discuţie care a avut loc luni dimineaţă şi care a fost convocată de premierul Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a decis, luni, și înlocuirea Mihaelei Triculescu din funcţia de şef al Fiscului cu Mirela Călugăreanu. Triculescu a fost preşedinte al ANAF din luna ianuarie a acestui an, când l-a înlocuit în funcţie pe Ionuţ Mişa.
Mirela Călugăreanu a mai fost şef al Fiscului, din iulie 2017 până la numirea lui Ionuţ Mişa pe acest post, în luna martie a anului trecut.
În urmă cu mai puţin de o săptămână, premierul Dăncilă a fost întrebată dacă Darius Vâlcov şi Anca Alexandrescu sunt oameni cu care mai poate colabora, replica ei fiind:
"Cu Anca Alexandrescu exclus. După cum ştiţi, este consilierul onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului-ministru, mâine o voi elibera din funcţie. Şi la partid la fel", a replicat premierul, iar două zile mai târziu a elibrat-o din funcţie pe Anca Alexandrescu, potrivit News.ro.
Dăncilă a anunţat că va lua o decizie în curând şi legată de Darius Vâlcov. Între timp, însă, l-a numit pe deputatul Remus Borza consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, domeniu de care se ocupa şi Vâlcov.
Defiintarea pensiilor private obligatorii și controversata “taxă a lăcomiei“ au fost câteva dintre ideile pe care Darius Vâlcov a construit strategia fiscală recentă a Guvernului și cu care a dat peste cap mediul de afaceri din România.
Artizanul "revoluției fiscale", condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță
În luna martie, înainte de modificarea OUG 114/20018 la cererea mediului de afaceri, Vâlcov declara că şi-ar dori să se modifice cât mai puţin din OUG 114/2018, iar în ceea ce priveşte sistemul bancar, nu se va renunţa la principiile din acest act normativ.
"Noi ne-am dori să se modifice cât mai puţin din această ordonanţă şi modificările care se fac să se facă în condiţiile în care există o înţelegere cu aceşti actori, pentru a nu mai privi România şi pe români aşa cum i-au privit în ultimii ani doar prin prisma profitului. (…) Din punctul meu de vedere, totul este bun în ordonanţa 114, altfel nu aş fi susţinut ca această ordonanţă să fie prezentată aşa cum a fost prezentată", spunea Vâlcov la Antena 3.
Vâlcov l-a criticat de-a lungul timpului și pe guvernatorul BNR, susținând că îşi doreşte ca noul guvernator şi noua echipă de conducere de la Banca Naţională a României să fie una de patrioţi, pentru că altfel ţara noastră "nu va putea să scoată capul din ţărână".
În noiembrie anul trecut, Darius Vâlcov, considerat artizanul revoluţiei fiscale, a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie la 8 ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă.
Creatorul programului de guvernare al coaliţiei majoritare PSD-ALDE a fost găsit vinovat de mai multe acuzaţii de corupţie, inclusiv că ar fi încasat şpăgi de peste un milion şi jumătate de euro.
Darius Vâlcov a fost declarat vinovat pentru trei capete de acuzare: pentru trafic de influenţa a primit patru ani de închisoare, pentru spălare de bani şase ani, iar pentru că a făcut afaceri, deşi îi era interzis, doi ani. Pedeapsa finală stabilită de judecători este de 8 ani de închisoare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS