Basescu: "Asta e momentul pentru industriile fara piata in Romania sa iasa din teritoriul national"
Traian Basescu
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la sosirea din deplasarea in America Latina, ca acesta este momentul pentru industriile romanesti care nu isi gasesc piata in Romania sa iasa in afara teritoriului national, iar tari ca Peru poate fi o astfel de piata.
"As vrea sa fie si un semnal pentru industria romaneasca legat de faptul ca sunt solutii pentru consolidarea acelor industrii care nu-si gasesc neaparat o piata in Romania, o piata suficienta in raport cu capacitatea lor si ca momentul in care sa iesim din teritoriul national este acesta, legat de America Latina. Acesta este momentul. Tarile punte sunt usor de identificat si Peru este una din aceste tari", a spus Traian Basescu, potrivit Mediafax.
Seful statului a dat ca exemplu in acest sens industria de material rulant, cu fabrica de vagoane Astra de la Arad, care ar putea sa deschida, in cooperare cu firme din Peru, o linie de asamblare a componentelor produse in Romania.
"Pentru ca avem industrii care au nevoie de expansiune. N-o sa va vorbesc de toate aceste zone, dar cateva, pentru intelegere, sa nu fie considerata o exagerare afirmatia ca avem industrii care au nevoie de expansiune in alte spatii. Spre exemplu, industria de material rulant din Romania. Producem vagoane performante, dupa ce s-a trecut pe boghiurile Y-32, vagoane performante si de calatori si de marfa, avem fabrica de boghiuri la Bals, dar nu reusim sa vindem vagoane decat pe ici, pe colo, la Calea Ferata Romana. Cei care ati vazut uzinele din Arad am convingerea ca sunteti impresionati de potentialul care exista acolo sau fabrica de vagoane de marfa de la Caracal. Este un potential exceptional, dar nu avem o piata, din doua motive: in Europa, foarte multi furnizori de vagoane concureaza in aceasta industrie si, doi, exportul de vagoane, spre exemplu, in America Latina", a argumentat presedintele.
Acesta a aratat ca solutia de deschidere de linii de asamblare de componente in America Latina este indicata si de faptul ca vagoanele finite sunt greu de transportat pe mare.
"Imaginati-va o nava care incarca vagoane de cale ferata. Acest tip de marfa, vagoanele de cale ferata, ocupa foarte mult spatiu, sunt extrem de costisitor sa fie ancorate, pentru ca ai de trecut Atlanticul, trebuie sa le fixezi foarte bine si rezulta un cost de transport foarte mare, care scoate, practic, din competitie industria romaneasca. Care este solutia? Solutia corecta sunt companii mixte romano-peruane, linii de asamblare in Peru, cu contributia locala, atat cat este ea. Poate pot pune la dispozitie tabla, poate geamuri, dar componentele, motoarele electrice, boghiurile, sistemele de franare, toate s-ar produce in Romania, in vederea asamblarii acolo. Asta inseamna locuri de munca aici si export de produs finit in America Latina", a spus Traian Basescu.
Presedintele a aratat ca aceasta expansiune a companiilor romanesti spre zone ca America de Sud nu se poate face fara sustinerea EximBank, dar si cea politica.
"Deci, cred ca marile companii romanesti, sustinute de EximBank, repet, fara sustinerea EximBank, aceasta expansiune nu se poate produce, dar acordul pe care l-au semnat cu Banca Nationala din Peru imi arata ca EximBank este pregatit pentru astfel de sustineri. (...) Deci parte din industriile din Romania, pentru a creste si a se mentine, trebuie sa treaca la o expansiune sustinuta de stat", a explicat seful statului.
El a adaugat ca a convenit cu presedintele peruan incheierea unui parteneriat strategic la care vor lucra ministerele de externe din cele doua tari. Basescu a aratat ca economia din Peru este complementara cu cea a Romaniei, avand nevoie de transfer de tehnologie industriala din tara noastra, dar si pentru ca de la 1 martie va intra in vigoare Acordul de liber schimb incheiat de Lima cu UE.
Peru a incheiat in iunie 2012, alaturi de Columbia, un Tratat de Liber Schimb cu UE, ratificat in decembrie de Parlamentul European si legislativul de la Lima. Romania a semnat Tratatul la 31 mai 2012, urmand a fi ratificat de catre Parlament. Peru, ca si celelalte tari din America Latina, trece printr-o perioada de boom economic. Tara are o populatie de 30 de milioane de locuitori, a avut un PIB de 177 miliarde dolari SUA in 2011, avand o crestere economica de 6,8% in acelasi an, pentru 2012 fiind estimata de asemenea la peste 6%.
Principala provocare social-economica a acestei tari o reprezinta reducerea saraciei populatiei. Daca in 2004 se estima ca aproape 50% din populatie era sub pragul saraciei, in 2012 procentul scazuse la circa 30%.
Vizita oficiala efectuata la Lima luni si marti de presedintele Basescu este prima a unui sef de stat roman in aceasta tara dupa 40 de ani. Schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat in 2011 si 2012(primele 11 luni) la aproximativ 5,6 milioane de dolari, fata de un nivel de aproape 30 milioane dolari atins in 2008.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent


Ultimul Vermeer />
RSS