Basescu a primit in 2014 cadouri in valoare de aproape 2.000 euro. Nu a pastrat niciunul
Traian Basescu a primit in 2014 cadouri in valoare de 1.895 de euro, cel mai scump fiind o iconita de argint, de 700 de euro, dar fostul presedinte nu a pastrat niciunul dintre bunurile primite cu ocazia unor activitati de protocol.
Fostul presedinte Traian Basescu a primit anul acesta 33 de cadouri in valoare totala de 1.895 de euro (8.395 de lei), potrivit listei cu bunuri primite cu titlu gratuit, cu prilejul unor activitati de protocol, publicata de Administratia Prezidentiala.
Cel mai valoros cadou este o iconita din argint, poleita partial cu foita din aur si impodobita cu pietre semipretioase - 700 de euro.
Traian Basescu a mai primit un tablou cu rama argintie, reprezentand o pictura a "Stemei Romaniei", in valoare de 120 de euro, cu ocazia unei vizite efectuate in Turcia.
Din partea presedintelui Palestinei, Basescu a primit un tablou pe panza cartonata, reprezentand o moschee si o biserica, in valoare de 100 de euro. Tot 100 de euro valoreaza un tablou reprezentand o frunza pictata in rama. Celelalte bunuri primite au o valoare mai mica de 100 de euro fiecare.
Fostul presedinte a primit un costum traditional specific traditiei rome, format din 4 fuste si o esarfa - 50 de euro, o macheta simulator F16 - 50 de euro, un DVD cu "Raionul Causeni" (R. Moldova) - 5 euro.
Pe lista cadourilor se afla mai multe tablouri, plachete si gravuri, precum si obiecte decorative si albume de arta. Basescu nu a pastrat niciun cadou, astfel ca toate au ramas in patrimoniul Administratiei Prezidentiale.