Se deschide Mobile World Congress, targul de telefonie de la Barcelona, insa fara fastul de dinaintea crizei
Barcelona, pregatita de spectacol
Vizitatorii Mobile World Congress, care va avea loc saptamana viitoare la Barcelona, nu vor avea parte de gustari si bauturi racoritoare gratuite sau de petrecerile fastuoase de la editiile anterioare, din cauza situatiei economcie din Europa, care a redus bugetele alocate de companii evenimentului.
Operatorii de telecomunicatii si producatorii de echipamente de retea din Europa, care domina evenimentul anual de la Barcelona, trec printr-o perioada de scadere a cheltuielilor si a datoriilor pe fondul situatiei de recesiune economica de pe continent, transmite Bloomberg.
Reducerile de costuri sunt resimtite pe o arie larga, provocand deopotriva concedieri si eliminarea gustarilor gratuite disponibile de obicei la standurile marilor companii.
Operatorii si producatorii de echipamente prefera in acest an sa se concentreze pe intalnirile de afaceri facilitate de eveniment, si nu pe spectacolul destinat vizitatorilor.
Pe de alta parte, atitudinea mai austera a companiilor europene va permite grupurilor asiatice si americane prezente la Congres sa iasa in evidenta, reflectand si inclinarea balantei in industria telecom la nivel global. In timp ce producatorii de tehnologie din Europa concediaza angajati si vand active, companii precum Huawei (China) sau Qualcomm (SUA) anunta venituri si profituri record, datorate cererii explozive pentru smartphone-uri si tablete.
Huawei, Qualcomm si Samsung si-au rezervat cele mai intinse standuri in acest an la MWC, fiind rivalizate in aceasta privinta doar de compania suedeza Ericsson. Alcatel-Lucent si Nokia Siemens au parasit podiumul dupa ani de dominatie, potrivit lui Michael O'Hara, director de marketing la GSMA, asociatia patronala a operatorilor telecom si organizatorul evenimentului de la Barcelona.
Organizatorii anticipeaza 70.000 de participanti, in urcare de la 60.000 la editia de anul trecut, subliniind oportunitatile bune de afaceri oferite de MWC. Bugetul alocat de companii prezentei la eveniment sunt determinate in principal de suprafata inchiriata, marimea delegatiei trimise, spoturile publicitate distribuite in locatie si, in unele cazuri, gustarile, bauturile racoritoare si alte elemente de "recuzita". Anul trecut, Mobile World Congress a generat un castig economic de peste 300 milioane euro pentru Barcelona.
In acest an, Vodafone va reduce cu 20% numarul directorilor si al invitatilor adusi la MWC si va prezenta tehnologii destinate exclusiv clientilor corporate. Compania nu va oferi promotii si produse destinate consumatorilor, a afirmat pentu Bloomberg o sursa apropiata situatiei. Operatorul britanic va avea un stand mai mic si va renunta la gustarile gratuite.
Zona de receptie a Vodafone, care a servit in ultimii ani chips, bauturi racoritoare si cafea, va fi restransa la minimum, a adaugat sursa citata.
TeliaSonera, cel mai mare operator telecom din Suedia, trimite cu 15-20% mai putini directori la editia din acest an a MWC, insa nu reduce bugetul alocat evenimentului, a declarat Masha Lloyd, purtator de cuvant al divizie spaniole a companiei. La fel ca anul trecut, TeliaSonera nu a inchiriat un stand, preferand sa contracteze doar camere de conferinta pentru intalniri de afaceri.
Producatorul de echipamente de retea Nokia Siemens a inchiriat o suprafata mai redusa, intr-o locatie diferita celei traditionale, a afirmat o sursa apropiata situatiei.
Pe de alta parte, grupul chinez Huawei va face eforturi pentru promovarea brandului propriu, in incercarea de a vinde cat mai multe electronice de consum care poarta logo-ul companiei, a afirmat u alta sursa. Huawei a organizat cel mai scump spectacol la MWC 2012, construind o statuie de 5,7 metri din smartphone-uri, care infatisa creatura mitologica Pegas.
Huawei, cel mai mare producator de echipamente pentru telecomunicatii din China, a devenit anul trecut unul dintre primii 5 producatori de telefoane mobile dupa vanzari la nivel mondial. Piata este dominata de Samsung Electronics si Apple, care au produs jumatate din cele 216,5 milioane de smartphone-uri vandute in ultimele 3 luni ale anului trecut, potrivit datelor companiei de cercetare Canalys.
Pentru a distrage atentia de la situatia economica dificila de pe continent, unii operatori importanti din Europa vor incerca sa scoata in fata programe derulate in alte regiuni, cu un potential bun de crestere.
Astfel, directorul general al Mozilla, Gary Kovacs, va vorbi alaturi de sefii Deutsche Telekom, Telefonica si Qualcomm pentru a prezenta parteneriate destinate promovarii sistemului de operare Firefox pentru smartphone-uri, un adversar tanar al Android si iOS. Cele 4 companii s-au asociat anul trecut in dezvoltarea sistemului Firefox, vizand productia de smartphone-uri mai putin scumpe pentru pietele emergente.
Nokia promoveaza de asemenea agresiv linia de smartphone-uri low-cost Asha, prin care spera sa aiba succes in tari precum India.
France Telecom va prezenta de asemenea smartphone-uri cu preturi mici, care vor fi comercializate sub brandul Orange in Romania, Slovacia si Spania.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS