Peste patru milioane de romani si-au cumparat un smartphone, iar vanzarile cresc de la un an la altul.

"Romanii au ajuns sa isi schimbe telefonul o data pe an. Cauta la un telefon sau la smartphone display-uri mai mari, autonomie mai buna, camera performanta, cat mai multe poze si conexiune rapida la internet", explica Robert Chitan, reprezentant magazin online.

Potrivit unui studiu realizat de GfK Temax Romania, numai in primul trimestru al acestui an romanii au cumparat telefoane mobile de aproape 120 de milioane de euro, fata de 38 de milioane in 2012 si 42 de milioane in 2010. 

Vanzarile au mers la fel de bine si pe segmentul electrocasnicelor. Numai in primele trei luni ale acestui an romanii au cumparat frigidere, congelatoare si masini de spalat in valoare de 65 de milioane de euro. Succes au avut si consolele video si televizoarele cu ecran plat.

In ceea ce priveste electrocasnicele mici, cel mai bine vandut a fost fierul de calcat. La primele semne de uzura au fost inlocuite cu altele mai performante si storcatoarele de fructe, aparatele de cafea sau cuptoarele cu microunde. Vanzarile pe acest segment atingand 26 milioane de euro.

Nu toate au fost insa pe plus. Aparatele de fotografiat sunt tot mai rar pe lista de cumparaturi. Vanzarile in domeniu au ajuns la doar 5 milioane de euro, jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In total, valoarea vanzarilor pe piata produselor electrocasnice, electronice si IT a depasit cu mult primele trimeste ale ultimilor cinci ani, ajungand la 386 de milioane de euro. 

Cercetarea a fost realizata de GfK Romania cu date culese in primele 3 ale luni ale anului de la cei mai mari retaileri din tara.