Profitul Samsung Electronics s-a prabusit: scadere cu 40% in T1. iPhone si Xiaomi pun la pamant vanzarile de smartphone-uri ale sud-coreenilor
Problemele pentru Samsung Electronics continua, dupa ce in primul trimestru a inregistrat un declin de 39% al profitului net la 4,3 miliarde dolari, marind miza ca noul smartphone Galaxy S6 sa aiba succes, relateaza MarketWatch
Rezultatul este sub asteptarile analistilor intervievati de Dow Jones, care prognozau un declin al profitului net de 30%.
Profitul operational al diviziei producatoare de dispozitive mobile a scazut cu 57%, la 2,56 miliarde dolari, din cauza interesului cumparatorilor pentru noile iPhone-uri ale Apple si pentru branduri chinezesti precum Xiaomi.
Marja de profit operational pe segmentul dispozitivelor mobile a crescut totusi de la nivelul de 7,5% in trimestrul patru la 10,6% in primul trimestru al acestui an.
Succesul depinde acum in mare parte de atractivitatea smartphone-ului Galaxy S6 si a modelului Galaxy S6 Edge, cu ecran cu mai multe fatete, care au intrat la vanzare in 20 de tari pe 10 aprilie.
Potrivit analistilor, cele doua noi telefoane pot asigura pana la un sfert din vanzarile totale de smartphone-uri ale companiei, in trimestrul al doilea.
Samsung a sugerat miercuri o imbunatatire a profitabilitatii in trimestrul al doilea, odata cu cresterea vanzarilor de smartphone-uri, ceea ce va fi si in avantajul diviziei producatoare de semiconductori.
Samsung a vandut 82 de milioane de smartphone-uri in T1, in scadere de la 89 de milioane de unitati in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Strategy Analytics. Samsung Electronics nu furnizeaza date de acest fel.
Apple a anuntat ca in primele trei luni ale anului a vandut 61,2 milioane de iPhone-uri, in crestere cu 40% fata de intervalul similar al anului trecut. O parte importanta a acestor vanzari a avut loc in China, unde profitul net al Apple a urcat cu 33%.