Orange anunta, miercuri, fuziunea cu Bouygues
Orange
Operatorii francezi de telefonie Bouygues si Orange au programate miercuri reuniuni ale Consiliilor de Administratie, la finalul carora este posibil sa fie anuntat un acord privind preluarea de catre Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, a Bouygues Telecom, numarul trei, au declarat marti pentru Reuters surse din apropierea discutiilor.
Cele doua companii au fixat data de 31 martie drept termen limita pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atat statul francez, unul din actionarii importanti de la Orange, precum si rivalii Iliad si SFR, carora ar urma sa le fie vandute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange sa primeasca aprobarile necesare din partea Autoritatii pentru concurenta.
Unul din punctele care nu a fost inca solutionat se refera la participatiile pe care le vor detine statul francez si Bouygues in capitalul rezultat in urma fuziunii celor doi operatori. Potrivit cotidianului Les Echos, participatia statului francez, care in prezent detine 23% din Orange, ar urma sa ramana peste 20% si la noua societate, in timp ce omul de afaceri Martin Bouygues ar urma sa detina 12% din actiuni noii entitati.
La inceputul lunii ianuarie, Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, si Bouygues Telecom, numarul trei, au confirmat in mod oficial ca poarta discutii in vederea unei fuziuni. Daca aceasta operatiune se va concretiza, numarul jucatorilor de pe piata franceza de telecomunicatii se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinata ar avea o cota de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile. In schimb, noua societate va fi nevoita sa vanda o parte din active catre rivalii Free si SFR si, de asemenea, sa se angajeze sa limiteze consecintele sociale pentru angajatii Bouygues Telecom.
Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent in 209 de tari, are 247 de milioane de clienti, dintre care 185 de milioane abonati la serviciile de telefonie mobila. Orange a realizat anul trecut vanzari de 39 de miliarde de euro si avea 155.000 de angajati la nivel mondial. Compania este lider de piata in Romania, cu 10,205 milioane de clienti si venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS