ANCOM a amendat Telekom România cu 500.000 lei și a avertizat Vodafone și Orange, pentru că nu au acoperit cu servicii de voce localități locuite de 98% din populația țării
Sorin Grindeanu, presedinte ANCOM
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a amendat Telekom România Mobile Communications cu suma de 500.000 de lei pentru faptul că nu a respectat obligaţia de a acoperi cu servicii de voce zone locuite cel puţin 98% din populaţia României, prin intermediul reţelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, valoarea stabilită prin licenţa acordată.
Potrivit autorității, operatorul telecom avea, la finele lunii iulie 2018, o acoperire de 96,8% din totalul populaţiei.
Valori de sub 100% au fost măsurate de ANCOM şi în cazul Vodafone România şi Orange România, în primele şapte luni ale anului, în cadrul unei campanii naţionale în 12.786 de localităţi locuite de peste 19,8 milioane de locuitori din totalul de 20,1 milioane, conform recensământului populaţiei şi al locuinţelor (Institutul Naţional de Statistică 2011). În cazul celor două companii, Autoritatea nu a întocmit decât avertismente.
"Din datele centralizate de ANCOM reiese că rezultatele campaniei de măsurători privind acoperirea cu servicii de voce sunt următoarele: Orange România - 97,56% din populaţie, Telekom România Mobile Communications - 96,8% din populaţie şi Vodafone Romania - 97,80% din populaţie. Pentru că niciunul dintre operatorii de telefonie mobilă nu a atins valoarea stabilită prin licenţe şi ţinând cont de gradul de îndeplinire a obligaţiei, ANCOM a sancţionat contravenţional Orange România şi Vodafone Romania cu avertisment şi Telekom România Mobile Communications cu amendă în cuantum de 500.000 de lei', a subliniat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
ANCOM precizează că obligaţia de a acoperi cu servicii de voce zone locuite de cel puţin 98% din populaţia României, prin intermediul reţelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, este prevăzută în licenţele de utilizare a spectrului radio ale celor trei operatori care deţineau deja reţele 2G sau 3G în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz la momentul desfăşurării licitaţiei. Aceste licenţe au fost acordate în cadrul licitaţiei de spectru din anul 2012.
Pentru operatorii care deţineau reţele 3G doar în banda de 2100 MHz, cum este cazul RCS&RDS, acesta are aceeaşi obligaţie, dar cu termen de realizare până la data de 5 aprilie 2019.
Pe acelasi subiect: