RCS&RDS a scos din grila televiziunile VH1 si Film Café si a introdus cinci noi canale
RCS&RDS a scos televiziunile VH1 si Film Café si a introdus Comedy Central Extra, History HD, Viasat Nature/ History HD, Eurosport HD si Eurosport 2 HD, marti seara, pe retelele sale de cablu digital din Bucuresti, au declarat surse din industria media, citate de Mediafax.
Singurul anunt public facut de RCS&RDS a vizat Eurosport HD si Eurosport 2 HD. In acest caz, RCS&RDS a anuntat marti, in jurul orei 18.00, pe contul sau oficial de Facebook: "Incepand din aceasta seara, in pachetele de cablu digital vor fi disponibile canalele Eurosport (Romania) HD si Eurosport 2 HD, iar in sistemul de satelit veti putea receptiona Eurosport (Romania)".
Potrivit mai multor comentarii publicate de telespectatori pe reteaua de Facebook a RCS&RDS, modificarile in privinta VH1, Film Café, Comedy Central Extra, History HD, Viasat Nature/ History HD, Eurosport HD si Eurosport 2 HD ar fi fost deja operate si in alte orase din tara in care RCS are retele de cablu digital, nu doar in Bucuresti.
Pe de alta parte, in cazul VH1 - o televiziune detinuta de compania Viacom International Media Networks (VIMN) -, RCS&RDS a informat Consiliul National al Audiovizualului (CNA) cu privire la expirarea, pe 31 decembrie 2013, a contractului privind distributia VH1 in reteaua RCS&RDS. De asemenea, RCS&RDS a informat CNA ca cele doua parti poarta negocieri pentru prelungirea contractului, dupa cum a declarat marti seara Laura Georgescu, presedintele CNA, citata de Mediafax.
Desi a scos VH1, RCS&RDS a introdus in grila de cablu marti seara o alta televiziune din portofoliul Viacom International Media Networks, respectiv Comedy Central Extra. Comedy Central Extra difuzeaza seriale originale, animatie si stand-up comedy.
Film Café - care a fost scoasa la randul sau marti seara din grila RCS&RDS - este o televiziune aflata in portofoliul companiei Chello Central Europe. Film Café s-a lansat in Romania pe 1 decembrie 2012, inlocuind televiziunea Romantica.
RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piata serviciilor de televiziune prin cablu si satelit din Romania. In ultimii ani, RCS&RDS si-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, in prezent compania detine televiziunea de stiri Digi 24 HD (cu statiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar si televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life si Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel si World Channel). De asemenea, RCS&RDS este actionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel si UTV.
Pe acelasi subiect: