TripAdvisor, amendat cu 500.000 euro pentru mesajele false publicate pe site-ul de calatorii
Autoritatile italiene din domeniul concurentei au anuntat luni ca au amendat cu 500.000 de euro TripAdvisor, pentru ca pe site-ul de calatorii au fost publicate comentarii care nu erau scrise de turisti, ci de profesionisti, fara ca utilizatorii sa fie informati cu privire la acest lucru.
Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato a fost sesizata de mai multe asociatii ale consumatorilor, transmite AFp, potrivit Mediafax.
AGCM spune ca TripAdvisor i-a facut pe utilizatorii sai sa creada ca toate comentariile publicate pe acest site au fost scrise de turisti, insa unele dintre mesaje erau postate de profesionisti.
AGCM interzice "difuzarea de informatii inselatoare cu privire la persoanele care au scris comentariile".
TripAdvisor insista asupra "caracterului autentic si sincer al comentariilor", facandu-i astfel pe consumatori sa creada ca informatiile publicate pe acest site de calatorii sunt sigure, mai spune AGCM.
TripAdvisor are la dispozitie 30 de zile pentru a plati amenda si 90 de zile pentru a explica AGCM cum va evita pe viitor astfel de situatii, respectiv ca utilizatorii sa stie cand sunt publicate "informatii publicitare care nu corespund realitatii".