Orban: “E prematur să facem anunţuri privind sezonul turistic.” Ce măsuri de siguranță sanitară anunță hotelierii de pe litoral
Litoral, vacanta, turism
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că nu au fost luate decizii finale cu privire la sezonul turistic din lunile iulie-august, dar, în opinia sa, cazarea în hoteluri şi pensiuni se poate face cu respectarea unor reguli.
În ceea ce priveşte restaurantele, Orban a pfecizat că acestea prezintă un risc epidemiologic.
"Nu am luat deciziile finale, când vom lua deciziile finale după analiza foarte serioasă pe care o facem, vom anunţa public. Dar, în ce mă priveşte pe mine, nu văd vreo restricţie în ceea ce priveşte activitatea de cazare în hoteluri, pensiuni, cu, evident, stabilirea unui set de reguli. Aici trebuie să vă spun că Institutul Naţional de Sănătate Publică şi alte entităţi, cum e ITM-ul, sunt implicate în adoptarea unor protocoale, unor reguli care trebuie respectate pentru fiecare activitate economică, pentru fiecare loc de muncă şi pe care le vom adopta înainte de, să spun, eliminarea restricţiilor în diferite domenii. Sigur, cu anumite reguli, activitatea hotelieră poate să pornească", a spus Orban, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul a subliniat că activitatea restaurantelor prezintăun însă risc crescut de răspândire a coronavirusului.
"În ceea ce priveşte activitatea restaurantelor, conform evaluării epidemiologice, prezintă un risc mare de transmitere, din mai multe motive. La restaurant nu poţi să porţi masca, distanţa la aceeaşi masă şi distanţa dintre mese, mai ales că puţine restaurante au tipuri de separeuri şi, în general, se adună lume destul de multă. Conform evaluărilor actuale, în primă fază e puţin probabilă reluarea activităţii restaurantelor", a afirmat Orban.
Premierul a mai spus că, pentru fiecare ridicare a restricţiilor, se va aştepta o perioadă de 15 zile, interval în care se manifestă virusul, pentru a vedea eventualele efecte asupra nivelului de infectare a cetăţenilor şi, în funcţie de evoluţie, se vor lua decizii.
"Nu vom elibera total mişcarea în afara localităţilor şi aici facem o evaluare a riscurilor în funcţie de tipul de deplasare pentru a putea stabili care sunt tipurile de deplasări în afara localităţilor pe care le vom permite. În ceea ce priveşte sezonul turistic e prematur să facem anunţuri, să luăm decizii. Sigur că ne-am dori ca să existe posibilitatea reală ca oamenii să-şi petreacă concediile în destinaţii de vacanţă, pe de altă parte nu se poate anunţa de acum cu certitudine că se va da drumul la activităţi, va depinde de evoluţia epidemiologică", a adăugat Ludovic Orban.
Hotelierii de pe litoral pregătesc deschiderea sezonului, cu măsuri de siguranță sporite
De cealaltă parte, hotelierii de pe litoral anunţă că pregătesc deschiderea sezonului, indiferent dacă acest lucru va avea loc pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu.
"Hotelierii de pe litoral pregătesc deschiderea sezonului, indiferent dacă acest lucru va avea loc pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu, şi au luat deja în considerare implementarea unui set de măsuri pentru a proteja sănătatea turiştilor, dar şi a angajaţilor", arată Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA) într-un comunicat.
Hotelurile de la mare spun că aşteaptă deschiderea sezonului şi pregătesc o serie de modificări astfel încât turiştii care vin să se simtă în siguranţă.
"Aceştia vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spaţii suficient de largi, pentru a se evita aglomeraţiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, şezlongurile vor fi depărtate şi igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă. Camerele vor fi igienizate la schimbul de turişti, cameristele vor purta măşti şi mănuşi, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepţie, unde se vor trasa linii de demarcare", potrivit Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa.
Reprezentanţii patronatului le recomandă tuturor turiştilor români ca, în primul rând, să rămână în ţară vara aceasta şi anul acesta, România fiind cea mai sigură destinaţie pentru ei, iar atunci când caută să cumpere un pachet turistic, să o facă prin vânzători avizaţi şi să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari.
"Doar structurile clasificate pot asigura respectarea mijloacelor igienico-sanitare, acestea fiind şi cele care sunt verificate de direcţiile de sănătate publică şi sanitar-veterinară cel puţin o dată sau de câteva ori pe sezon, iar acest lucru va fi încă o garanţie că măsurile de siguranţă vor fi respectate", arată patronatul.
Hotelurile de pe litoral lucrează, în general, cu personal sezonier cazat în camere dedicate la hotel sau în proximitatea lui, astfel încât aceştia nu vor fi nevoiţi să circule între domiciliu şi locul de muncă sau prin oraş, ceea ce este un mare avantaj în ceea ce priveşte siguranţa turistului, pentru că este vorba de cea mai mare parte dintre angajaţii departamentelor operaţionale.
Pentru restul angajaţilor, preponderent din departamentele back-of-the-house (contabilitate, vânzari, tehnic), e posibil ca la intrarea în hotel să treacă prin nişte porţi de dezinfecţie, li se va lua temperatura, după care se vor duce la vestiare şi se vor îmbrăca cu uniformele corespunzătoare departamentului din care fac parte. Departamentele administrative nu vor lua contact direct cu clientul şi vor lucra în echipe restrânse (1-2-3 angajaţi într-un birou). Pentru departamentul de house-keeping (cazare) se vor aloca măşti şi mănuşi.
În ceea ce priveşte alimentaţia publică, hotelierii iau în considerare operarea teraselor, motiv pentru care complexele mari, cu terase pe măsură, vor fi avantajate.
"Şi spaţiile interioare dedicate alimentaţiei publice vor fi folosite după ridicarea restricţiilor, dar ne vom alinia la măsurile trasate de distanţare socială, mărind spaţiul între mese, limitând numărul de persoane la o masă şi pe familie şi organizând mai multe zone de bufet. Pentru hotelurile care nu beneficiază de terase suficient de mari există ca alternativă oferirea meselor în serii, iar litoralul nu e străin de o asemenea abordare, pentru că am lucrat ani de zile în serii, şi atunci putem organiza numărul de oameni în sală respectând distanţarea socială", a mai spus Anca Nedea.
În ceea ce priveşte tacâmurile, se iau în calcul cele de unică folosinţă.
Pentru o siguranţă cât mai mare pe plajă se va mări distanţa dintre şezlonguri şi umbrele, iar şezlongurile şi măsuţele vor fi dezinfectate după fiecare turist. O posibilă variantă e să se renunţe în acest sezon la saltelele pentru şezlonguri.
Pentru ca recepţiile să nu se aglomereze, hotelierii de pe litoral vor încuraja check-in-ul online. În paralel, în zonele de primire a turiştilor, vor fi trasate linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei şi vor fi coordonate cazările astfel încât să nu existe cozi.
Pe acelasi subiect: