Industria hotelieră din România va avea pierderi de aproape un miliard de euro în 2020. Ce măsuri de sprijin poate lua Guvernul
Camera hotel
Pierderile estimate în industria hotelieră în acest an se vor apropia de un un miliard de euro, a anunţat luni Călin Ile, preşedintele Federaţiei din domeniu, într-o conferinţă de presă.
"În industria hotelieră, în lunile martie, aprilie, mai s-au pierdut circa 6 milioane de înnoptări, ceea ce echivalează cu circa 240 milioane de euro pierduţi. Estimările noastre pentru acest an sunt pierderi de 60-65% faţă de anul trecut. Dacă ştim că anul trecut cifra realizată a fost de 1,4 miliarde euro, ne dăm seama că anul acesta pierderile vor depăşi 900 milioane de euro, deci în industria hotelieră acestea se vor apropia de un miliard de euro", a explicat Ile.
Acesta a afirmat că în perioada următoare doreşte ca statul să vină, pe lângă măsurile dedicate forţei de muncă şi infuziei de capital, şi cu măsuri de stimulare a circulaţiei turistice, care "să inspire încredere".
"Ce aşteptăm de la stat de acum încolo? În afară de faptul că în această perioada am lucrat mult pe aceste normative, pe măsurile de sprijin al forţei de muncă şi pe aceste măsuri de infuzie de capital pe care aşteptam să le vedem odată reale şi să beneficiem de acele granturi şi de credit, aşteptăm măsuri de stimulare a circulaţiei turistice, care să inspire încredere , respectiv o campanie de comunicare de genul "Turist în ţara mea", sau "Veniţi să vizitaţi o Românie sigură". Deci, trebuie să facem aceste campanii şi să stimulăm cererea şi să scoatem oamenii din această hibernare", a precizat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Ile a adăugat că, din păcate, IMM Invest nu rezolvă explicit problema în industria HORECA, deoarece foarte mulţi din această industrie sunt nebancabili.
La rândul său, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK), a precizat că cea mai importantă măsură pe care au cerut-o pentru această industrie este cea legată de modelul "Kurzarbeit", care funcţionează de peste 100 de ani în Germania.
"O măsură pe care noi am cerut-o încă de la început şi care există în Germania pentru astfel de momente de criză este o combinaţie între şomaj tehnic şi muncă, pentru că nu ne vom putea reveni rapid, nu aşteptăm ca să dea lumea buluc şi munca nu va reveni sută la sută din prima secundă. În astfel de momente avem nevoie de măsuri extraordinar de flexibile, iar pe măsură ce revine cererea să putem să dăm mai mult de muncă angajaţilor. În Germania, aşa ceva există de 100 de ani şi se numeşte Kurzarbeit, adică muncă scurtă şi este un lucru pe care l-am cerut întotdeauna autorităţilor. Credem că măsurile flexibile în astfel de momente sunt mai adecvate decât măsurile rigide", a subliniat Anastasiu.
Potrivit acestuia, cu sprijinul de 41,5% pentru salariile celor care revin din şomaj tehnic este o problemă pentru agenţiile de turism, deoarece mulţi nu au fost în şomaj tehnic, pentru că au avut foarte mult de muncă.
"Este o măsură binevenită, dar am vrea o măsură flexibilă care să se mute odată cu munca, lună de lună. Iar pentru noi ar fi mult mai bine. Dintre măsurile pe care noi le dorim implementate, acest Kurzarbeit este pe primul loc", a mai spus preşedintele AHK.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS