Francezii recomanda capitala Romaniei pentru turism. Le Monde: "Bucurestiul devine o destinatie tot mai interesanta"
Ateneul Roman, Bucuresti
Bucurestiul devine o destinatie turistica tot mai interesanta, comparabila cu Praga si Berlinul, apreciaza un amplu comentariu publicat marti in ziarul francez Le Monde, si preluat de Agerpres. Materialul include si recomandari detaliate pentru o posibila calatorie de trei zile in capitala Romaniei.
Supranumit ''Micul Paris al Balcanilor'', Bucurestiul nu are intregul farmec al Orasului Luminilor, dar merita vizitat pentru bogatul sau patrimoniu istoric, zona centrala cu cafenelele originale, galerii de arta si magazine de lux, precum si pentru restaurantele ''care dau un gust bun vacantelor in Romania'', sustine publicatia franceza, mentionand, la urma, dar nu in cele din urma, argumentul preturilor, cele mai mici prin comparatie cu restul capitalelor europene.
Prima impresie este tulburatoare: un oras al promotorilor imobiliari si al macaralelor, in care, pe o artera centrala si plina de viata cum este Calea Victoriei, se gasesc hoteluri internationale alaturi de biserici ortodoxe din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, precum si cladiri neoclasice de la inceputul secolului trecut, in vecinatatea unor turnuri din beton si sticla.
Printre obiectivele propuse unui eventual turist se numara Ateneul, cu ''acustica sa exceptionala'' si o fresca ilustrand istoria Romaniei, Piata Revolutiei si Cercul Militar National, cu o arhitectura in stil neoclasic si un ''interior ultra-kitsch'', unde se poate lua o gustare, un pranz sau o cina.
Lista continua cu Muzeul National de Arta, cladire afectata in timpul revolutiei din decembrie 1989, care detine ''foarte frumoase colectii'', printre care se remarca cele de arta medievala si ''surprinzatoarea'' galerie de arta moderna romaneasca. Plimbarea pe Calea Victoriei ar trebui sa cuprinda si Muzeul George Enescu, aflat intr-unul dintre cele mai frumoase edificii bucurestene, cu ''superbe'' elemente Art nouveau, este de parere autorul articolului.
Deplasarea in Bucuresti poate fi o buna lectie de istorie a tarii pentru cei care vor intra in Muzeul Taranului Roman - cladire destinata artei in timpul Regelui Carol al II-lea, devenita apoi Muzeul Partidului Comunist si consacrata in cele din urma artizanatului, folclorului si arhitecturii traditionale.
Plimbarea bucolica si, totodata instructiva, poate continua la Muzeul Satului, ''un stramos al actualelor ecomuzee'', situat pe mai bine de 14 hectare, pe malul Lacului Herastrau. Desigur, imaginea nu poate fi completa fara o trecere prin ''impozantul Palat al Parlamentului'', construit din ordinul lui Nicolae Ceausescu si care ocupa locul doi in lume in topul celor mai mari cladiri administrative, dupa Pentagon.
Desigur, nu lipsesc nici sugestiile gastronomice, printre restaurantele mentionate numarandu-se ''Carul cu bere'' si ''Joseph'', al renumitului chef Joseph Hadad, ''unul dintre cele mai bune din Bucuresti si cu preturi care sfideaza orice concurenta''.
Si, evident, ''Le Monde'' aminteste de Lipscani, al carui ''nume este pe buzele tuturor'', cartier istoric, cu stradute pietonale, pline de baruri, cafenele, magazine interesante si cu suveniruri, dintre care este de retinut libraria Carturesti, un edificiu cu trei etaje in care se poate bea si o cafea.
Pe acelasi subiect: