Bulgaria da din nou clasa Romaniei cu statiunile de la Marea Neagra. Topul celor mai ieftine destinatii din Europa
Vacanta, litoral
Statiunea Sunny Beach din Bulgaria a fost desemnata cea mai ieftina destinatie de vacanta din Europa, arata un studiu citat de BBC.
Studiul a fost realizat pe baza unui cos zilnic ce include 10 produse indispensabile turistilor in vacanta, de la mesele zilnice si bauturi, la crema de plaja.
Concluzia a fost ca in statiunea bulgareasca de la Marea Neagra aceste produse costa 37 de lire sterline (aproximativ 43 de euro), iar in cea mai scumpa destinatie, cosul ajunge la 131 lire (154 euro).
Sunny Beach din Bulgaria este urmata de Algarve, Portugalia, cu cheltuieli zilnice de 58 de lire (68 euro) si Costa del Sol, Spania – 61 lire (72 euro). Aceleasi produse costa 119 lire (140 euro) in Sorrento, Italia, si 117 lire (138 euro) in Nisa, Franta.
Potrivit realizatorilor studiului, destinatia din Bulgaria este cea mai iestina, in principal datorita preturilor la mancare.
“Timp de o saptamana, mancarea pentru doua persoane costa in jur de 175 de lire (206 euro) in Sunny Beach, suma care poate ajunge la 600 de lire in cea mai scumpa statiune din Franta sau Italia”, a declarat Andrew Brown, reprezentantul agentiei de turism are a realizat studiul.
De asemenea, in cateva statiuni cunoscute din Europa, preturile au crescut semnificativ fata de anul trecut. Astfel, Zadar, Croatia, este cu 44% mai scumpa fata de anul trecut, pe coasta Lisabonei, in Portugalia, preturile au crescut cu 29%, la fel ca in Creta, Grecia.
Scaderi de preturi s-au inregistrat in Sunny Beach, Bulgaria (10%), Marmaris, Turcia (4%) si Paphos, Cipru (0,3%).
Cele mai ieftine 5 destinatii din Europa:
Sunny Beach, Bulgaria
Algarve, Portugalia
Costa del Sol, Spania
Marmaris, Turcia
Paphos, Cicpru
Cele mai scumpe 5 destinatii din Europa:
Ibiza, Insulele Baleare
Sorrento, sudul Italiei
Nisa, sudul Frantei
Zadar, Croatia
Coasta Lisabonei, Portugalia
Pe acelasi subiect: