ATENTIE, turisti! Grecia a ajuns sa arda la propriu! Nu numai la figurat! VIDEO!
Incepe sa fie tot mai clar ca un concediu in Grecia se poate transforma oricand intr-o aventura nedorita. Deja vacantele a sute de turisti straini au fost compromise, si nu de o greva, ci de un incendiu de vegetatie pe insula Samos.
Flacarile si fumul au provocat luni seara o panica uriasa pe insula Samos din estul Greciei. 400 de turisti, in special scandinavi, si-au facut in graba bagajele si au parasit hotelurile.
Pana sa vina autocarele trimise de autoritati, unii au incercat sa plece mai repede cu masini de ocazie. Nu de alta, dar aveau copii in brate, iar aerul devenise irespirabil.
N-au prea avut succes, insa, in tentativa de a face autostopul.
Din fericire, flacarile n-au atins nicio locuinta ori hotel. Si asta pentru ca 150 de pompieri si voluntari, sprijiniti de elicoptere, au reusit sa puna capat incendiului.
Este al doilea focar izbucnit pe insula Samos in decurs de o saptamana. Deocamdata, au fost arestati trei tineri ciobani, banuiti ca au pus focul.
Pe acelasi subiect: