Mai mult de jumătate dintre români ar vrea să lucreze în altă țară, cei mai mulți au sub 30 de ani și studii superioare. Cine sunt străinii care vor să muncească în România
Peste jumătate dintre români (55%) și-au exprimat dorința de a lucra în străinătate, arată rezultatele celui mai recent studiu realizat la nivel internațional de către Bestjobs și The Boston Consulting Group.
Cei mai mulți dintre respondenții români care și-ar dori să lucreze într-o altă țară au sub 30 de ani și au studii superioare.
România se află pe același palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce privește dorința de mobilitate a forței de muncă (între 50% și 60% dintre respondenți).
În ceea ce privește top 10 țări unde și-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia și Italia.
În același timp, România a fost și ea nominalizată în top 5 state în care și-ar dori să lucreze respondenții din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar.
La nivel global, topul celor mai atractive țări în care candidații ar dori să lucreze este condus de Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Australia și Marea Britanie.
Instabilitatea politică îi gonește pe români din țară
Printre cele mai importante motive pentru care românii ar alege să lucreze într-o altă țară se numără dorința de a avea un trai mai bun, instabilitatea politică din România, accesul la servicii guvernamentale și sociale mai bune și oportunități mai bune de carieră.
"Observăm că în multe state din Europa Centrală și de Est disponibilitatea de relocare a candidaților a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul îmbunătățirii condițiilor economice. Și totuși, în țări precum România, climatul politic și social reușește să influențeze tot mai mult decizia de mobilitate a forței de muncă, în contextul în care angajații își doresc nu doar siguranță financiară, ci și un mediu stabil și predictibil în care să trăiască", declară Mădălina Dan, Clients Manager în cadrul Bestjobs.
Studiul „Global Talent” privind preferințele candidaților în ceea ce privește mobilitatea și ocuparea unui loc de muncă este unul dintre cele mai mari studii la nivel mondial, cu participarea a peste 366.000 de respondenți din 197 țări.
În România, studiul a fost realizat în parteneriat cu Bestjobs, pe un eșantion de 4.000 de respondenți din mediul urban.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS