Opt din zece olandezi se opun anularii restrictiilor pe piata muncii pentru romani si bulgari
81% dintre olandezi se opun deschiderii frontierelor pentru romani si bulgari anul viitor, potrivit unui sondaj efectuat de Maurice de Hond pentru PVV, un partid olandez antiimigratie, relateaza luni site-ul DutchNews.nl.
Potrivit site-ului, ancheta, efectuata asupra unui numar de 1.300 de persoane, arata ca 73% dintre cei chestionati se asteapta la o crestere a nivelului infractionalitatii, iar 74% cred ca strainii le vor lua olandezilor locurile de munca.
"Este foarte clar ceea ce doresc olandezii", a declarat liderul PVV Geert Wilder, citat intr-un comunicat.
"Frontierele trebuie sa ramana inchise muncitorilor din Romania si Bulgaria", a subliniat el.
In prezent, romanii si bulgarii pot munci in Olanda in baza unui permis special, insa de la 1 ianuarie 2014 restrictiile care ii vizeaza pe piata muncii olandeze vor fi anulate.