Stagiile de pregatire la Consiliul Europei, pasaport catre o cariera in UE!
Vrei sa lucrezi intr-o institutie europeana? Stii perfect limbile engleza si franceza si ai absolvit studii universitare de cel putin trei ani? Un stagiu de pregatire la Consiliul Europei poate reprezenta un avantaj in cautarea unui job intr-o institutie UE. Organismul pune la dispozitia celor interesati 225 de locuri in cele trei sesiuni pe care le organizeaza in 2011 pentru cei interesati, data limita pentru trimiterea aplicatiilor fiind 15 septembrie.
Candidatii trebuie sa provina dintr-una din cele 47 de tari membre ale Consiliului Europei, sa aiba studii universitare de cel putin trei ani si sa vorbeasca fluent limbile engleza si franceza.
Cursantii, care pot proveni fie din administratia publica, fie din mediul privat, vor invata despre cum se lucreaza in institutie sau se pot specializa intr-un domeniu dintre activitatile Consiliului Europei.
Participantii vor lua parte la cursuri de prezentare in care vor afla despre structurile Consiliului sau despre procedurile si activitatile interne de cooperare. Totodata, acestia vor participa la adunarile parlamentare sau la alte intalniri care vor avea loc la Strasbourg in timpul stagiului de pregatire.
Cat te costa?
Din pacate, Consiliul Europei nu-ti poate deconta cheltuielile cu transportul si locuirea pentru trei luni la Strasbourg, dar iti poate recomanda o lista cu locuri in care te poti caza.
Camerele, oferite in case proprietate personala, costa intre 300 si 600 de euro pe luna, suma la care se adauga cheltuielile cu mancarea si alte cheltuielil curente. In total, o luna de stat in Strasbourg se ridica la aproximativ 800 de euro.
In timpul stagiului de pregatire nu vei fi platit, de aceea trebuie sa fii pregatit sa scoti acesti bani din propriul buzunar!
Cum poti sa aplici?
Consiliul Europei organizeaza in 2011 trei stagii de internship in perioadele 17 ianuarie-8 aprilie, 2 mai-22 iulie, 26 septembrie-9 decembrie. Pentru toate cele trei perioade, aplicatiile trebuie trimise cel mai tarziu pana pe 15 septembrie.
Aplicatiile se completeaza fie in engleza, fie in franceza, si se trimit online. Formularele incomplete sau cele completate in alte limbi decat cele indicate nu vor fi luate in considerare.
Pentru fiecare sesiune sunt disponibile cate 75 de locuri, respectiv 225 de locuri pentru intreg anul. Daca vei fi recrutat, vei fi anuntat prin e-mail, cel mai tarziu pana la sfarsitul lunii noiembrie.
Stagiile se desfasoara atat la sediul central al Consiliului din Strasbourg, cat si la birourile din Bruxelles, in centrul pentru tineret din Budapesta sau in Lisabona.
Stagiul de pregatire de la Consiliul Europei nu implica si asigurarea unui loc de munca in cadrul institutiei. Pentru un job la Consiliu poate fi consultata sectiunea de recrutari de pe site. O persoana care a urmat un curs de training la Strasbourg va avea mai multe sanse la angajare.
Ce este Consiliul Europei?
Consiliul Europei este o organizație internationala, interguvernamentala si regionala, infiintata in 1949, din care fac parte 47 de state (toate statele membre UE si altele din centrul si estul Europei).
Este un organism independent de Uniunea Europeana si este diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
Romania a intrat in Consiliul Europei in 1993, iar intre noiembrie 2005 si mai 2006 a detinut presedintia Comitetului Ministrilor.
Obiectivele Consiliului sunt protejarea drepturilor omului si a democratiei si identificarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta societatea europeana, cum ar fi discriminarea minoritatilor, xenofobia, SIDA, drogurile, terorismul, crima organizata sau clonarea umana.
Pe acelasi subiect: