Sondaj PwC: 80% dintre companii spun că lucrul la distanţă este noua normă pe piaţa muncii și că nu fac ajustări de salarii
Angajati, munca de acasa, remote
Majoritatea companiilor (80%) participante la sondajul global PwC "The future of remote work" arată că adoptarea lucrului la distanţă este noua normă pe piaţa muncii, iar peste 53% spun că au creat şi implementat deja o politică în acest sens.
Conform unui comunicat al PwC, din restul de 47%, mai mult de jumătate anticipează că vor îmbunătăţi sau implementa o politică de muncă de la distanţă până la sfârşitul anului 2020.
Principalele trei priorităţi în conceperea politicilor de adoptare a muncii la distanţă sunt sănătatea şi siguranţa angajaţilor, menţionată de 70% dintre respondenţi, îmbunătăţirea experienţei angajaţilor (65%) şi atragerea şi reţinerea talentelor cheie (60%).
"Lucrul la distanţă a devenit o parte esenţială a noii normalităţi, companiile fiind forţate în multe cazuri să se adapteze pentru a-şi putea continua activitatea. Temerile iniţiale că productivitatea muncii va scădea au fost infirmate după primele luni de pandemie, însă rămâne de văzut dacă tendinţa se păstrează pe termen mediu şi lung. Mulţi angajaţi au început să resimtă negativ lipsa interacţiunii directe cu partenerii şi colegii şi să-şi dorească o revenire la birou. În orice caz, lucrul de la distanţă va fi o opţiune pe termen lung şi cele mai multe companii vor continua să o aplice", spune Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România.
Aproximativ 45% dintre companiile participante la sondaj definesc aranjamentele de lucru la distanţă ca angajaţii care "lucrează în afara biroului de acasă sau a locului de muncă", fără nicio deplasare transfrontalieră. Cu toate acestea, 30% dintre companii definesc munca la distanţă drept angajaţii care lucrează în afara biroului de acasă, cu deplasări atât la nivel naţional, cât şi internaţional anticipate şi/sau permise.
În ceea ce priveşte politica salarială, 80% dintre companii au arătat că nu efectuează ajustări în timpul perioadei muncii la distanţă. De asemenea, peste jumătate dintre respondenţi nu acordă alocaţii, rambursări sau sprijin pentru mobilitate pentru munca la distanţă.
"Angajatorii trebuie să ţină seama de eventualele consecinţe fiscale, precum şi cele din sfera contribuţiilor sociale pe care munca într-o altă ţară le poate avea atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţii în cauză. Totodată, aspectele care ţin de dreptul muncii şi de sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor în ţara respectivă nu trebuie ignorate", a declarat Irina Nistor, director Mobilitate Internaţională, PwC România.
Conform studiului, pe măsură ce restricţiile locale s-au relaxat, majoritatea companiilor au permis accesul angajaţilor la birou în anumite condiţii şi respectând normele de siguranţă şi sănătate. Cu toate acestea, 45% dintre companii nu vor solicita angajaţilor întoarcerea la birou, iar 21% anticipează o abordare hibridă între munca la distanţă şi lucrul la birou.
Sondajul a fost realizat în rândul a peste 300 de companii la nivel global.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS