Munca de acasă devine semi-permanentă. Studiu: Angajaţii vor lucra de acasă 40% din timp, cel puţin până la sfârşitul anului
Munca de acasa
Angajaţii majorităţii companiilor vor continua ca, aproximativ 40% din timp, să îşi desfăşoare activitatea de acasă, cel puţin până la sfârşitul lui 2020, arată un studiu al companiei de consultanță Human Performance Development International (HPDI).
În restul timpului, angajaţii vor lucra de la birou, dar procesul de digitalizare se va accelera, angajatorii dorindu-şi să fie şi mai bine pregătiţi pentru situaţii similare, care ar putea apărea în viitor şi ar putea necesita munca de la distanţă a majorităţii personalului, informează compania.
Compania HPDI, furnizor de consultanţă şi strategie în resurse umane de pe piaţa autohtonă, a desfăşurat recent o cercetare cu ajutorul celor peste 3.000 de participanţi la webinariile pe care le-a organizat, începând cu a doua jumătate a lunii martie.
Respondenţii provin din domenii variate, de la IT şi bănci, până la industria producătorilor de componente auto sau cea farmaceutică. Printre obiectivele studiului s-a aflat identificarea principalelor probleme cu care se confruntă angajaţii care lucrează de la distanţă.
Astfel, 36% dintre respondenţi au nominalizat lipsa înţelegerii emoţiilor şi a trăirilor personale ca principal impediment al muncii de acasă. Transmiterea defectuoasă a informaţiei a constituit cea mai mare provocare pentru 28% dintre angajaţii incluşi în cercetare, iar 23% au fost nemulţumiţi în special de creşterea timpilor de răspuns, în lipsa interacţiunii directe.
În proporţie de 13%, angajaţii au considerat că activitatea le-a fost îngreunată în special de probleme care au ţinut de canalele de comunicare, respectiv de diversele platforme video pe care le-au folosit.
"Companiile vor funcţiona într-un melanj între munca de la birou şi munca de acasă în următoarea perioadă, iar unul dintre puţinele segmente unde vor investi va fi cel al digitalizării. Cei mai mulţi angajatori au observat că oamenii îşi pot desfăşura majoritatea activităţilor şi de la domiciliu, dar în acelaşi timp încep să înţeleagă că aceştia trebuie sprijiniţi pentru a funcţiona la capacitate optimă în acest sistem, nou pentru mulţi. Cercetarea noastră şi-a propus să îi ajute atât pe angajaţi, cât şi pe angajatori să stabilească principalele inconveniente şi să le depăşească. Mă bucură să văd un reviriment al interesului pentru programele de învăţare, de la traininguri, sesiuni de coaching şi chiar şi team buildinguri. Desigur, reintrarea într-un ritm normal pentru piaţa acestui tip de servicii se va produce gradual", consideră Petru Păcuraru, fondator al HPDI.
În context, compania arată că piaţa programelor de educaţie pentru angajaţi va trece prin schimbări care urmează modificarea paradigmei în care îşi desfăşoară activitatea companiile.
"În scenariul cel mai optimist, doar 2020 va fi un an de sacrificiu în industria noastră, urmând ca în 2021 să ne concentrăm pe construcţie, în noul context. În scenariul pesimist, şi anul viitor va sta sub semnul reconstrucţiei, mai ales dacă va mai exista un val pandemic, în această toamnă. Oricum, migrarea în digital continuă să fie principala tendinţă pe piaţa de traininguri şi team buildinguri. Dacă, în prima parte a perioadei de izolare, majoritatea clienţilor erau în expectativă, acum cele mai multe bugete au început să se îndrepte exclusiv către webinarii şi evenimente online, în ciuda începerii relaxării", a mai spus Petru Păcuraru.
Potrivit HPDI, în condiţiile în care măsurile de relaxare luate de autorităţi vor continua, piaţa de training îşi va reveni treptat, de la lună la lună, pentru ca spre sfârşitul anului să se stabilizeze la o oarecare normalitate. În cel mai bun caz, segmentul de teambuilding-uri va reîncepe să adune oameni, în grupuri mai mici şi respectând normele de distanţare socială, în iulie - august.
HPDI (Human Performance Development International) a fost înfiinţată în 2001 de Petru Păcuraru şi are în prezent peste 30 de angajaţi şi colaboratori.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS