Căutările și aplicările pentru un job au crescut cu peste 10% în luna mai. În ce domenii vor să se angajeze românii
Interviu angajare, job, CV
Românii au căutat joburi din domeniile financiar-contabilitate, transport, inginerie şi medical & pharma în luna mai 2019, iar volumul total de căutări joburi şi cel de aplicări a consemnat o creştere cu 12,8%, respectiv cu 10%, comparativ cu luna aprilie, conform BestJobs.
"Cele mai căutate joburi pe platforma BestJobs continuă să fie în domenii precum financiar-contabilitate, cu aproape 28.000 de căutări în luna mai, în creştere cu 12% faţă de luna aprilie, transport - cu peste 24.000 de căutări în luna mai şi cu o creştere de 45% faţă de luna aprilie, şi inginerie - cu peste 17.000 de căutari în luna mai şi cu o creştere de 25% faţă de luna trecută. Surpriza lunii mai vine din domeniul medical & pharma, unde candidaţii au efectuat aproape 14.000 de căutări de joburi în acest domeniu", arată analiza citată.
În luna mai, candidaţii au mai fost interesaţi de joburile din vânzări, IT, dar şi de cele dedicate muncitorilor calificaţi, în total aceştia generând peste 31.000 de căutări pentru astfel de poziţii.
Enel, British American Tobacco şi First Bank au atras cei mai mulţi candidaţi în luna mai, peste 6.000 de aplicanţi.
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus de Enel (2.693 aplicări), British American Tobacco (1.856 aplicări), First Bank (1.625 aplicări), HRS Romania (1.607 aplicări), Alpha Bank (1.518 aplicări), Continental Automotive Group (1.490 aplicări), Raiffeisen Bank (1.478 aplicări), Rompetrol (1.405 aplicări), BRD Finance IFN (1.381 aplicări) şi Oracle Romania (1.322 aplicări).
Conform analizei, şi în luna mai au existat candidaţi care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs, Vodafone Shared Services Romania fiind în topul preferinţelor candidaţilor în luna mai.
Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna mai au fost: Vodafone Shared Services Romania, cu 230 aplicări spontane, Oracle, cu 107 aplicări spontane, ENEL, cu 100 aplicări spontane, Societe Generale European Business Services, cu 83 aplicări spontane, Nestle, cu 82 aplicări spontane, British American Tobacco Global Business Services şi Inditex Group, cu 81 aplicări spontane fiecare, Microsoft Romania, cu 78 aplicări spontane, şi British American Tobacco Trading, cu 77 aplicări spontane.
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu. Pe platformă sunt centralizate, în acest moment, peste 25.000 de locuri de muncă active, atât în ţară, cât şi în străinătateBestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS