Care vor fi cei mai căutați angajați pe piața muncii, după pandemie. eJobs: Angajările au reînceput, dar sunt căutate doar anumite categorii de candidaţi
Interviu de angajare, joburi, recrutare
Experții în IT vor fi cei mai căutaţi candidaţi pentru angajare în următorul an, dar şi cei cu experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină, potrivit unui studiu realizat de platformă de recrutare eJobs.
Pe de altă parte, cei care au experienţă în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecţii şi textile sau în imobiliare fie vor trebui să aştepte mai mult decât de obicei până când îşi vor găsi un nou job, fie vor trebui să facă reconversie profesională, se arată în studiul citat.
"De altfel, de la o săptămână la alta vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunţă redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum HoReCa sau retailul din centrele comerciale - ambele zone fiind, în mod tradiţional, mari angajatori la nivel naţional. Numai în luna mai au fost postate aproximativ 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Deci, reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidaţi, ci doar anumite profile. Cel puţin pentru o perioadă", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Angajările, reluate în forţă în a doua jumătate a anului
Studiul arată că piaţa muncii arată complet diferit faţă de începutul anului deoarece s-a inversat raportul de forţe dintre angajatori şi candidaţi. Dacă până nu demult, angajatorii aveau dificultăţi în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum numărul cererilor candidaţilor depăşesc cu mult oferta de joburi.
În a doua jumătate a anului 2020, specialiştii în resurse umane se aşteaptă la o reluare în forţă a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut, spun realizatorii studiului.
"Deşi încă ne aflăm cu toţii într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să ştie foarte bine ce vor de la candidaţi în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piaţă, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilităţi precum rezolvarea situaţiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecţiilor pe care ni le-a dat această criză, când toţi am văzut cât de important este să te poţi reinventa şi să găseşte noi resorturi de creştere, de pe o zi pe alta", mai spune Bogdan Badea.
Recrutorii sunt mai exigenți
Recrutorii sunt acum mai exigenţi şi pentru că au la dispoziţie un număr considerabil mai mare de candidaţi din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile, apreciază experţii eJobs.
"Ne aflăm în faţa unei săbii cu două tăişuri: partea mai puţin bună este că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi candidaţi nevoiţi să aplice la joburi sub nivelul lor de experienţă; partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-şi găsească un loc de muncă - candidaţii vin mai informaţi la interviuri, rata de ne-prezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job şi caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de aplicări ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în luna mai", explică CEO eJobs România.
Din punctul de vedere al angajatorilor, alte veşti bune sunt scăderea timpului de recrutare, poziţiile deschise se vor ocupa mai repede şi că va creşte gradul de retenţie în companii.
"Sunt însă şi angajatori conştienţi de faptul că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenţi decât până acum la sănătatea emoţională a angajaţilor lor, care au trecut printr-o perioadă extrem de stresantă şi debusolantă. În plus, din păcate, au existat şi abuzuri, iar asta cântăreşte greu în ochii angajaţilor", conchide Bogdan Badea.
Pandemia a deschis ușa către munca de casă
În ceea ce priveşte modul în care muncim, munca de acasă (telemunca) a fost în prim plan, mulţi dintre angajaţi experimentând-o pentru prima oară, a mai arătat studiul.
“Recrutorii spun însă că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, care va continua să fie implementat pe termen lung şi, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80% dintre respondenţi spun că va creşte numărul companiilor care vor oferi angajaţilor posibilitatea de a lucra şi de acasă, în timp ce 38% cred că o altă schimbare importantă care va apărea pe piaţa muncii va fi legată de o creştere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialişti cu care să lucreze project based”, se mai arată în concluziile studiului eJobs.
Cercetarea a fost făcută în perioada martie - mai 2020, pe un eşantion de 330 de respondenţi compus din reprezentanţi ai companiilor din România.
eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România în anul 1999 şi aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro are un număr de peste patru milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.
Pe acelasi subiect: