Autoritățile iau măsuri pentru acoperirea deficitului de forță de muncă. Cum vor putea angajatorii să aducă străini în România
Muncitori,contructii
Pe fondul deficitului tot mai accentuat de forță de muncă, Guvernul a modificat și completat mai multe acte normative în ceea ce privește regimul străinilor în Romînia, pentru a facilita importul de muncitori din alte țări.
În România, criza forței de muncă s-a accentuat foarte mult în ultimii ani, iar conform unor estimări, la nivelul anului 2017, aproximativ 70.000 de români au plecat din țară pentru a munci într-un alt stat UE.
În consecință, din ce în ce mai multe companii românești sau străine, mai ales din domeniul producției și HoReCa, au ajuns să refuze comenzi sau chiar să-și închidă porțile deoarece nu găsesc suficienți angajați, potrivit unei analize EY România.
“Sunt anumite zone economice - de exemplu Timișoara, Cluj, București) care suferă cel mai mult din cauza acestui deficit de forță de muncă, companiile din aceste părți ale țării căutând să pună în aplicare fel de fel de soluții care să le rezolve problemele. Astfel, multe companii au ajuns să apeleze tot mai des la forță de muncă din afara Uniunii Europene pentru a-și acoperi posturile vacante”, explică Claudia Sofianu, partener EY România, într-un comunicat.
În acest context, în data de 5 noiembrie 2018 a fost promulgată prin decret Legea nr. 247/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Publicată în Monitorul Oficial în data de 7 noiembrie 2018, aceasta a intrat în vigoare începând cu 10 noiembrie 2018.
Ce se modifică în regimul străinilor în România
Legea are ca obiect principal de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.194/2002 și a Ordonanței Guvernului nr. 25/2014, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a cetățenilor țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și munca au pair .
Cele mai importante modificări sunt:
- Salariul de referință se modifică de la varianta salariului mediu la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
- Pentru încadrarea și prelungirea dreptului de muncă pentru lucrătorii înalt calificați va fi nevoie doar de două salarii medii brute în loc de patru, așa cum prevedea legislația anterior;
- Se simplifică procedura de obținere a avizului de muncă pentru lucrătorii permanenți prin eliminarea procedurii de obținere a atestatului de recunoaștere a studiilor de la Ministerul Educației Naționale;
- Se reglementează intrarea și șederea pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică;
- Se reglementează noțiunea de lucrător au pair;
- Se înjumătățesc taxele de obținere a avizelor de muncă de la 200 e euro la 100 de euro, respectiv de la 50 de euro la 25 de euro.
În opinia EY România, modificarea legislației va avea un impact pozitiv pentru mediul privat, reducând pragurile de încadrare și simplificând angajarea străinilor în România. În același timp, modificările vor spori aportul de cetățeni ai statelor terțe, atât în domeniul privat deficitar (HoReCa, IT-ul, industria automotive, construcțiile, retailul și centrele de servicii), cât și în zona de specialiști și cercetători pentru dezvoltare.
Pe acelasi subiect: