Salariul minim la privat va fi 700 de lei in 2011, dar unii coeficienti de ierarhizare vor fi micsorati
Sindicatele si patronatele au negociat un salariu minim de 700 de lei, in 2011, pentru angajatii din mediul privat, insa coeficientii de ierarhizare au fost diminuati pentru anumite categorii salariale, a declarat, pentru incont.ro, presedintele UGIR-1903, Cezar Coraci. In aceste conditii, chiar daca salariul de referinta a crescut de la 600 la 700 de lei, in unele cazuri salariile raman la aproximativ aceleasi valori din 2010.
Potrivit lui Coraci, noul Contract Colectiv de Munca la nivel national a fost negociat pentru anii 2011-2014 si urmeaza sa fie semnat de cele doua parti vineri, la sediul Consiliului Economic si Social (CES).
„Am marit salariul de referinta la 700 de lei, dar nu am putut pastra aceiasi coeficienti de ierarhizare, pentru ca fondul de salarii ar fi crescut la o valoare pe care patronii nu o puteau sustine. Astfel, cea mai mare crestere va fi la nivelul muncitorilor necalificati, adica 100 de lei in plus. In acelasi timp, pentru maistri si subingineri am pastrat acelasi coeficient de 1,3, in conditiile in care patronii se confrunta cu un mare deficit de specialisti”, a spus Coraci.
Astfel, daca anul acesta salariul minim pentru maistri este de 780 de lei, in 2011 va fi de 910 lei, aceasta fiind si cea mai semnificativa majorare salariala in sectorul privat.
Potrivit lui Coraci, coeficientul pentru muncitori calificati a fost scazut de la 1,2 la 1,1. Astfel, daca in 2010 salariul minim al unui muncitor calificat este de 720 de lei, in 2011 acesta va fi de 770 de lei.
In acelasi timp, coeficientul pentru angajatii cu studii superioare a fost diminuat de la 2 la 1,72. In consecinta, daca in acest an salariul minim pentru studii superioare este 1.200 de lei, in 2011 castigul lunar va creste nesemnificativ, pana la 1.204 lei.
Salariul minim garantat in plata pentru anul 2011, stabilit de Executiv prin Hotarare de Guvern va fi de 670 de lei, insa partenerii sociali au negociat un salariu minim mai mare, in conditiile in care tot mai multi romani pleaca in strainatate, iar patronii raman fara muncitori calificati.
Patronatele sustin in acelasi timp ca majorarea salariului minim va duce si la reducerea evaziunii pe piata muncii, practica cel mai des intalnita fiind acordarea salariului minim in acte si restul in plic, la negru.
Discutiile despre majorarea salariului minim la o valoare mai mare decat cea stabilita de Guvern au inceput intre sindicate si patronate inca din vara, marul discordiei constituindu-l coeficientii de ierarhizare. Sindicatele nu voiau reducerea acestora, in timp ce patronatele sustineau ca o majorare a salariului de baza, in conditiile actualei grile, ar fi dus la o crestere nesustenabila a fondului de salarii.
Potrivit actelor normative care reglementeaza salarizarea pentru 2011, in Romania vor exista la anul trei salarii minime: coeficientul minim din legea-cadru a salarizarii, de 600 de lei, salariul minim stabilit de Guvern, de 670 de lei si cel negociat de partenerii sociali, de 700 de lei. Hotararea de Guvern pentru stabilirea salariului minim pentru anul viitor prevede, insa, ca si in sistemul bugetar salariul de baza va fi tot 670 de lei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS