Potrivit raportului lunar al Comisiei Europene, care monitorizeaza schimbarile de pe piata muncii din UE, Romania se detaseaza cu mult intre tarile care vor face cele mai multe concedieri pana la sfarsitul anului.
Anuntul autoritatilor de la Bucuresti privind disponibilizarea a peste 60.000 de angajati din sectorul public a facut ca, in lunile iulie si august, numarul de concedieri anuntate sa fie de cinci ori mai mare decat cel al angajarilor, la nivelul intregului bloc comunitar.
Astfel, monitorizarea Comsiei arata ca cele mai multe concedieri urmeaza sa se faca in Romania (61.257 de angajati), urmata, la mare distanta, de Italia (9.820), Franta (9.469), Marea Britanie (4.205) si Germania (3.580).
Sectorul cel mai grav afectat de restructurari este administratia publica, in urma anunturilor venite de la Bucuresti. Alte domenii afectate de concedieri, la nivelul UE, sunt transporturile si comunicatiile (8.250 de locuri de munca) si intermedierile financiare (6.500).
In Romania, cele mai multe taieri de posturi au fost anuntate in Ministerul Administratiei si Internelor (50.000), Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (3.866), Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (2.484), Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sporturilor (1.809) si in Ministerul Sanatatii (1.621).
Alte pierderi semnificative de locuri de munca se vor produce la Opel, in Germania (3.400), Unicredit, in Italia (4.100), Air France, Franta (4.000), Telecom Italia (3.900) sau Assurance Maladie, in Franta (3.950).
Comisia Europeana indica faptul ca numarul mare de posturi desfiintate in administratia publica din Romania, ca urmare a aplicarii masurilor de austeritate, a atras atentia cel mai mult, poate si din cauza protestelor de amploare care au urmat.
In ceea ce priveste evolutia ratei somajului, acest indicator s-a stabilizat, in luna iulie, in majoritatea statelor membre. Somajul a scazut sau s-a mentinut la valorile din luna precedenta in 18 tari, in timp ce in celelalte s-au inregistrat cresteri usoare ale numarului de someri.
Cresteri s-au raportat in Spania si Suedia, in timp ce Germania, Italia si Polonia au contribuit semnificativ la declinul somajului pe ansamblu in UE, in luna iulie.
Cu toate acestea, rata somajului la nivelul UE se mentine peste valoarea inregistrata in aceeasi luna a anului trecut, ca urmare a cresterii rapide din 2009. Doar in tari precum Austria, Finlanda, Germania, Ungaria, Luxemburg si Malta rata somajului a fost mai mica decat anul trecut.
Dintre cele aproape 19.000 de locuri de munca nou create la nivelul UE in iulie si august, doar 900 sunt in Romania, la producatorul de subansambluri electronice Celestica Oradea.
In Romania, numarul de someri a inceput sa scada din luna aprilie, reducerea fiind constanta pana in luna august, inclusiv. Autoritatile de la Bucuresti se asteapta, insa, la o crestere abrupta a numarului de someri pana la sfarsitul anului, ca urmare a restructurarii aparatului bugetar.
Comisia Nationala de Prognoza estimeaza o rata a somajului la sfarsitul anului de 8,5%, peste recordul de 8,36%, inregistrat in luna martie. Romania a mai avut un numar similar de someri in urma cu peste 7 ani.