"Vor continua politicile de reducere a cheltuielilor, atat sociale cat si cu forta de munca. Daca in 2010 s-a facut o ajustare destul de bruta a numarului de salariati, in 2011 trebuie sa se treaca pe ajustarea fina", a spus Basescu.
El a mentionat ca Romania nu va ajunge "nici maine, nici poimaine" la o crestere economica de 8%, in contextul explicarii necesitatii flexibilizarii Codului Muncii.
"N-o sa ajungem, nici maine, nici poimaine, la 8% crestere economica", a declarat Traian Basescu referindu-se la necesitatea de a flexibiliza Codul Muncii.
El a adaugat ca Romania isi va relua cresterea economica "lent si bazat, in primul rand, pe investitii si, mult mai putin, pe bule imobiliare si pe consum excesiv".
"Deci, nu vor mai fi cresteri explozive, care sa absoarba rapid forta de munca si, atunci, daca nu intervenim acum, creand un avantaj si patronilor si salariatilor, riscul, ca, pe termen lung, foarte multi cetateni sa nu aibe platite contributiile sociale si de sanatate, creste. Deci, din acest motiv, in primul rand, pentru a proteja interesele celor aflati in campul muncii, trebuie sa flexibilizam Codul Muncii", a mai aratat seful statului.
Basescu a declarat ca, din punctul sau de vedere, daca va exista un excedent al veniturilor, din punctul sau de vedere, ar trebui redirectionat catre crearea de noi locuri de munca, nu pentru recuperarea ajustarii de 25% a salariilor bugetarilor.
"Deocamdata, Guvernul a constatat ca se poate incadra in suma de 39 de miliarde fond de salarii, facand o marire cu 15%. Daca economia va avea performante, daca colectarea va fi mai buna, va ramane sa se ia o decizie politica, daca un eventual excedent de venituri va fi dirijat catre investitii, pentru creare de locuri de munca, pentru ca este una din cheile anului 2011, crearea de locuri de munca. Deci, se vor duce banii la investitii, pentru creare de locuri de munca, pentru sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii sau in salarii", a declarat Traian Basescu.
El a adaugat ca optiunea sa ar fi prima varianta. "Daca ma intrebati pe mine, optiunea este locuri de munca, intreprinderi mici si mijlocii", a conchis seful statului.
Presedintele Traian Basescu a mai spus ca spre deosebire de alte institutii, ministerele Finantelor si Internelor nu s-au restructurat, mentionand ca de la anul trebuie sa aiba loc acest proces.
El a mentionat ca sunt domenii unde este nevoie de personal in plus, cum ar fi cel al sanatatii.
Presedintele a aratat ca, in timp ce la alte institutii s-a produs o restructurare si numarul de angajati a fost pus in concordanta cu nevoile reale, la ministerele Finantelor si Internelor acest lucru nu s-a produs.
Basescu a mentionat ca restructurarea celor doua ministere trebuie sa se produca incepand cu anul viitor.
Basescu: Suntem inca in perioada de criza, dar cu perspectiva sa iesim din recesiune anul viitor
Presedintele a mai spus ca Romania inca nu a iesit din criza, dar ca exista aceasta perspectiva pentru primul semestru al anului viitor.
"Suntem inca in perioada de criza, dar cu perspectiva sa iesim din recesiune in primul trimestru al anului viitor, in primul semestru al anului viitor Romania va iesi din recesiune. Este stabilizata, evolutia este, sa spunem, relativ usor de anticipat", a declarat Traian Basescu.
El a adaugat ca acestea sunt evaluarile specialistilor pe care i-a consultat - romani si straini, inclusiv ale Uniunii Europene.
Intrebat daca se refera la specialistii pe baza carora in 2008 a anuntat ca TVA-ul si cota unica de impozitare nu vor fi majorate, el a precizat, razand, ca se bazeaza pe analizele altor economisti din strainatate.
"Dar sa stiti ca si dumneavostra vorbiti cu ei in fiecare zi. Dumneavoastra, presa", a mentionat seful statului.
Basescu: Niciun sistem de justitie din UE nu a facut atata rau vreunei tari precum cel romanesc
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca niciun sistem de justitie din UE nu a facut atata rau vreunei tari precum cel romanesc.
"Nu exista niciun sistem de justitie in interiorul UE care sa fi facut atata rau vreunei tari cat rau a facut romanilor si Romaniei. Au facut-o din nepasare, din credinta ca sunt Dumnezei si din dispret si pentru interesul national, din dispret si pentru interesul romanilor de a trai intr-o tara in care sunt protejati de lege", a spus Basescu, intr-o conferinta de presa.
Seful statului a mai spus ca declaratiile sale nu reprezinta o imixtiune in treburile justitiei, deoarece datoria sa este de a veghea la bunul mers al institutiilor statului.
"Consider ca CSM-ul nu a functionat corespunzator in mandatul trecut si a adus Romania acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilitatii", a mai spus el.
Basescu, despre achizitiile de masini in 2011, la institutii: Nu avem astfel de prioritati
Basescu a mai aratat ca achizitiile de masini in cazul institutiilor nu sunt prioritare in 2011, in conditiile in care personalul a fost redus, iar alocarile bugetare au scazut.
El a criticat decizii ale unor autoritati si institutii publice de a achizitiona autoturisme noi in 2011.
Basescu a mentionat ca aceste achizitii nu sunt justificate, in conditiile in care personalul institutiilor a fost redus.
De asemenea, presedintele a spus ca aceste cheltuieli nu sunt prioritare.
Guvernul va mentine si anul viitor interdictia impusa autoritatilor si institutiilor publice de a achizitiona autoturisme, mobilier si aparatura birotica, dar va introduce si o exceptie, acceptand achizitiile de masini efectuate prin programul national de stimulare a innoirii parcului auto.