Bursa americana, in picaj. Cu cat au scazut indicii bursieri
Pe bursele din toata lumea este o zi de foc si primele care au resimtit-o sunt cele din Asia, unde indicii de referinta au scazut pe linie. Lideri politici, investitori si brokeri se tem acum de un crah mondial, dupa ce agentia de rating Standard&Poor's a scazut calificativul Statelor Unite si, automat, al increderii in cea mai mare economie a planetei. Astfel, bursa de pe Wall Street a deschis pe rosu, cu scaderi ale indicilor de 2-3%.
Indicele industrial Dow Jones a pierdut 1,98% un primele minute de tranzactionare, Standard & Poor's 500 a scazut cu 1,72%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 3,35%.
Ulterior, declinul Dow Jones s-a accelerat la 2,67%, Standard & Poor's 500 la 3,2%, iar Nasdaq la 3,41%.
Sectoarele economice cu sensibilitate mai ridicata la criza, precum bancar si resurse naturale, au fost lovite cel mai puternic. Actiunile United States Steel Corp au scazut cu 6,2%, iar Citigroup cu 5%.
Piata bursiera din Romania a avut cea mai severa scadere dintre bursele din regiune
Bursa s-a prabusit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnand a doua zi de corectii dure, in cazul unor actiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scaderilor severe de pe pietele externe, si a atins minimul din mai 2010.
La finalul zilei, indicele general al BVB (BET-C) avea 2.759,96 puncte si se plasa la cel mai redus nivel din luna mai 2010. Un nivel mai mic a fost inregistrat la 25 mai 2010, cand BET-C avea 2.658,23 puncte. "In aceste conditii vitrege nu mai exista niciun loc de analiza. La ordinea zilei este cuvantul «vinde» si poate mai incolo «cumpara». Nu este timp sa analizezi, ci doar sa actionezi impulsiv", a spus directorul de operatiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci, potrivit Mediafax.
Actiunile europene inchid aproape de minimul ultimilor doi ani
Principalele actiuni europene au inchis luni in scadere cu 3,4%, la minimul a aproape doi ani. Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii din Europa, a inchis in declin cu 3,4%, la 942,15 puncte, dupa ce a atins un minim al sedintei de 935,83 puncte. Indicele a scazut cu 10% saptamana trecuta si se afla cu 16% sub nivelul de la inceputul anului.
"Multi investitori au realizat ca economia SUA nu va creste cu 3%. Estimez o probabilitate de 30% pentru o noua recesiune, nu atat din cauza fundamentelor, cat a amplificarii riscului politic", a spus Klaus Wiener, economist sef la Generali Investments, care administreaza active de 330 miliarde de euro.
Cel mai puternic afectate au fost actiunile companiilor din sectorul auto si materii prime, cu scaderi de 7,7%, respectiv 5,8%, din cauza ingrijorarii ca incetinirea economiei ar reduce cererea de autovehicule si materii prime.
Bursele asiatice, in scadere generalizate
Bursele de la Tokyo, Seul si Sydney au au inregistrat scaderi cuprinse intre 2% şi 4%, iar piata din Seoul cobora la un moment dat chiar cu 7%.
Bursa de la Tel Aviv a pierdut aproape 7%, iar cea saudita a terminat pe zero, dupa ce scazuse cu 5% in ajun. "Piata israeliana reflecta ceea ce multi investitori cred ca se va intampla luni", a spus Amir Eyal, analist economic.
Pana la ce punct pot scadea bursele
Potrivit analistilor, pietele financiare vor continua sa sufere pierderi saptamani de-acum incolo. Singura speranta e ca acest lucru sa nu provoace o noua recesiune globala. "Cred ca va fi tensiune pe piete si pretul actiunilor va scadea din nou. Aceasta situatie creeaza nesiguranta in ce priveste perspectivele de crestere pentru urmatoarele luni, poate chiar ani. Nu cred ca vom avea o recesiune majora, dar riscul sa avem e in crestere", a spus si Ulrich Kater, economist-sef DekaBank.
Peste Ocean, americanii sustin in continuare ca sunt la fel de solvabili. "Statele Unite isi pot plati orice datorii ar avea, pentru ca putem oricand sa tiparim bani pentru asta. Asa ca probabilitatea unui faliment este zero", a declarat Alan Greenspan, fost presedinte al Rezervei Federale Americane.
Dar nimeni nu neaga impactul negativ al scaderii calificativului de credit american. "Cred ca Standard & Poor's a atins un nerv sensibil, a transmis mesajul ca se intampla ceva rau si a lovit in increderea de sine a Statelor Unite. Iar asta are un efect mult mai profund decat mi-am imaginat vreodata", a mai spus Alan Greenspan.
Criza datoriilor, care se simte si de o parte si de alta a Atlanticului, a luat o intorsatura dramatica vineri seara, cand Standard & Poor's a redus calificativul de credit al Statelor Unite, de la triplu A, la dublu A plus. De atunci, guverne, banci centrale si organizatii internationale precum G7 si G20 n-au mai avut liniste.
Decizia Standard & Poor's vine dupa ce, in total, saptamana trecuta, Bursa de la Frankfurt a pierdut 13%, cea de la Londra, aproape 10 si cea de la Paris aproximativ 11. Sunt cele mai mari pierderi de pe pietele bursiere, de dupa 2008.
In UE, Banca Centrala Europeana a decis aseara sa intervina azi pe pietele financiare, cumparand obligatiuni guvernamentale. Desi n-a precizat, cel mai probabil este vorba despre obligatiuni emise de Italia si Spania, considerate urmatoarele victime probabile in criza datoriilor. Franta si Germania au presat cele doua tari sa ia masurile de austeritate promise, pentru a creste increderea investitorilor. La randul lor, tarile G7 au anuntat ca vor contracara miscarile excesive de pe pietele de capital.
Citeste si
Pe acelasi subiect: