Cea mai bună investiție pe timp de criză. De ce se scumpește aurul în momente de incertitudine
            Lingouri aur
                        
            Piaţa aurului se numără printre cele mai dinamice din 2020, astfel că metalul preţios a reuşit să se aprecieze cu aproximativ 15% de la începutul anului, potrivit unei analize realizate de firma de brokeraj XTB România.        
        
	"Nivelul ridicat de incertitudine a reprezentat un context favorabil pentru aur, care reprezintă o alternativă pentru investitori în momente pesimiste. Totuşi, modificările frecvente de atitudine ale investitorilor s-au putut observa şi la nivelul evoluţiei preţului metalului, care a fost una agitată şi în reprize", arată analiza XTB România.
	Reprezentanţii firmei de brokeraj susţin că această tendinţă a fost remarcată şi în timpul sesiunii de luni când preţul aurului a atins în prima parte a zilei cele mai ridicate niveluri din octombrie 2012 (1.766 de dolari), dar, ulterior, a pierdut în totalitate avansul şi a întrerupt o serie de cinci zile consecutive de creştere.
	"Iniţial, aurul a beneficiat de creşterea cererii ca urmare a poziţiei preşedintelui Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA), Jerome Powell. Acesta a anunţat că redresarea economică s-ar putea extinde pe parcursul întregului an, iar rata şomajului şi contracţia economică din al doilea trimestru ar putea atinge cele mai ridicate valori de la Marea Depresiune din anii 30", se mai arată în analiza casei de brokeraj XTB România.
	În acest context, oficialul american a declarat că instituţia centrală are numeroase instrumente disponibile pentru susţinerea economiei.
	"Acest scenariu a readus în atenţia investitorilor o perspectivă în care următoarea perioadă va fi marcată de o revenire economică lentă, iar stimulentele monetare masive vor determina devalorizarea monedelor şi vor duce la perioade inflaţioniste. În plus, şeful Fed a susţinut că ritmul de revenire a economiei va depinde de descoperirea unui vaccin", a explicat Radu Puiu, Research Analyst în cadrul XTB România.
	Totodată, temerile investitorilor au dispărut în a doua parte a sesiunii, când au apărut informaţii legate de un posibil vaccin. Astfel, Moderna a anunţat că vaccinul său experimental a înregistrat rezultate promiţătoare în prima fază a testelor clinice. "Acest deznodământ" a trezit speranţele investitorilor cu privire la faptul că un tratament reprezintă un "remediu" pentru problemele economice viitoare, eliminând necesitatea unei perioade lungi de stimulente masive din partea băncilor centrale.
	În plus, accentuarea apetitului pentru risc a dus la o reducere a cererii pentru titluri de stat americane şi, implicit, la o apreciere a randamentelor. "Această evoluţie a afectat preţul aurului, oferind o alternativă de activ de refugiu cu un randament superior", se menţionează în analiza XTB.
	În acest context, gramul de aur a marcat o valoare record în România, beneficiind de scenariul favorabil. Aurul este cotat în raport cu dolarul american, iar deprecierea leului în raport cu USD-ul şi creşterea preţului aurului la nivel internaţional au dus la atingerea unei cotaţii de 253,7705 lei/gram, maximul anterior fiind înregistrat în luna aprilie (249,9219 lei/gram).
	"În pofida corecţiei suferite ieri, perspectivele metalului preţios rămân optimiste. Ritmul de revenire a economiei este încă incert, existând opinii împărţite cu privire la cât de rapid se vor întoarce statele la situaţii similare celor dinaintea pandemiei. Şeful Fondului Monetar Internaţional a susţinut că va fi necesară o perioadă semnificativă de timp (mai lungă decât se estima iniţial) pentru ca economia globală să se recupereze pe deplin după şocul cauzat de pandemie. În plus, accentuarea tensiunilor comerciale dintre China şi SUA reprezintă un argument pozitiv pentru aur, acesta fiind principalul motor ce a stat la baza aprecierii metalului preţios de anul trecut. Injecţiile de lichiditate în valoare de mii de miliarde de dolari realizate prin intermediul politicilor monetare neconvenţionale de către băncile centrale alături de stimulente fiscale duc la creşterea masei monetare. Astfel, este posibil ca aurul să beneficieze în continuare de o popularitate crescută, fiind 'singura monedă' ce nu poate fi tipărită de instituţiile centrale, motiv pentru care reprezintă un instrument stabil în perioade de criză", a adăugat analistul Radu Puiu.
	Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Avem birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa. XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS