Bursa de la București închide a treia ședință pe scădere, cu o pierdere de peste 5%. Indicele BET scade sub 7.000 de puncte
BVB
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere mare pe toţi indicii bursieri şedinţa de vineri, deprecierile variind între 3,6% pe indicele BET-FI al SIF-urilor şi 5,06% pe indicele BET, care a scăzut sub 7.000 de puncte.
BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, a coborât la 6.961,86 puncte, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 4,91%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere de 5,04%, potrivit Agerpres.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 4,69%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o depreciere de 4,61%.
Valoarea totală a schimburilor realizate vineri pe Bursa de Valori Bucureşti s-a situat la 79,75 milioane de lei (17,17 milioane de euro), cele mai multe fiind tranzacţii cu acţiuni (77,48 milioane de lei).
Cele mai mari scăderi erau consemnate la Nuclearelectrica (-17,39% ), Oltchim (-14,84%) şi Amonil (-11,54%).
Creşteri consemnau titlurile Mecanica Fină SA (+ 12,78%), Fondul Deschis de Investiţii ETF Tradeville (+ 9,59%) şi Electroputere (+ 6,67%).
Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost înregistrată în cazul acţiunilor Banca Transilvania, de 28,02 milioane lei, BRD-GSG, de 10,85 milioane lei, şi Romgaz, de 6,93 milioane lei.
Reprezentanţii BVB au semnalat, într-un comunicat de presă, că piaţa de capital locală a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă, după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi seara noile măsuri fiscal-bugetare.
"Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a luat notă de efectele negative reflectate în scăderi importante ale indicilor bursieri ca urmare a proiectului de OUG anunţat recent de către Guvern. Piaţa de capital locală, în care activează companii româneşti ce reprezintă valoric peste 10% din Produsul Intern Brut al României, a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă. Investitorii urmăresc cu deosebită atenţie acţiunile decidenţilor politici ce influenţează mediul economic şi evoluţia companiilor listate, un aspect major în cadrul procesului investiţional fiind dat de predictibilitatea şi stabilitatea legislativă", se arată în comunicat.
Agenţia Reuters relata că piaţa bursieră din România a scăzut miercuri cu 12%, îndreptându-se spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată, după ce Guvernul a anunţat planuri şoc privind taxarea activelor bancare şi plafonarea preţului gazelor.
"Decizia a anulat imediat ceea ce fusese una din pieţele europene cu cele mai bune performanţe ale anului şi a provocat dificultăţi până în Austria, unde bănci precum Erste şi Raiffeisen, care operează în România, au înregistrat scăderi semnificative", potrivit Reuters.
Una dintre cele mai importante măsuri anunţate vizează o ''taxă pe lăcomie" care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri.
Există de asemenea un plan de plafonare a preţului la gaze, aplicarea unei taxe la cifra de afaceri a companiilor de energie şi de telecomunicaţii şi modificări la Pilonul 2 de pensii.
Potrivit Reuters, în urma declinului de 12%, indicele principal al Bursei de la Bucureşti se îndreaptă spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată, care a fost în ianuarie 2009, şi face ca un an deja greu să arate şi mai rău pentru pieţele din Europa Centrală, unde doar Bucureştiul înregistra creşteri vizibile, înainte de scăderea semnificativă de miercuri.
Analiştii de la Morgan Stanley susţin că taxa pe bănci implică o reducere a profiturilor totale de peste 50%.
Deşi alte state din Europa Centrală şi de Est au introdus taxe bancare în ultimii ani, niciuna nu a fost legată de ratele interbancare.
"Legarea unei taxe bancare de evoluţia ROBOR este o măsură fără precedent şi ar putea submina controlul băncii centrale asupra politicii sale monetare", consideră BCR.
Pe acelasi subiect: