Venezuela începe să-și vândă din rezerva de aur. Modalitatea găsită de Maduro pentru a evita sancțiunile internaționale
Nicolas Maduro
Venezuela a vândut aur în valoare de 400 mil. dolari, în pofida extinderii sancţiunilor internaţionale destinate îngheţării activelor acestei ţări sud-americane, au declarat pentru Bloomberg două surse din apropierea acestui dosar.
Cantitatea de aur vândută, echivalentă cu aproape nouă tone, se reflectă în rezervele totale de aur şi valută ale Băncii Centrale a Venezuelei, care la data de 12 aprilie au scăzut până la 8,6 miliarde dolari, dintre care 5,1 miliarde dolari sunt sub formă de aur.
Vânzarea unei părţi din rezerva de aur înseamnă că preşedintele Nicolas Maduro a găsit o modalitate pentru a ocoli sancţiunile economice.
Maduro a utilizat o mare parte din rezervele băncii centrale prin vânzarea de aur către firmele din Emiratele Arabe Unite şi Turcia, pe măsură ce sancţiunile au eliminat regimul de la Caracas din sistemul financiar global.
Venezuela este zguduită din 23 ianuarie de o criză fără precedent, marcată de contestarea puterii şefului statului Nicolas Maduro şi autoproclamarea ca preşedinte interimar a liderului opoziţiei Juan Guaido. Mai mult de cincizeci de ţări dintre care Statele Unite l-au recunoscut pe Guaido, estimând nelegitim al doilea mandat al lui Nicolas Maduro după alegeri considerate frauduloase.
În timp ce Maduro menţine controlul asupra puterii, liderul opoziţiei Juan Guaido utilizează sprijinul oferit de câteva zeci de ţări pentru a prelua treptat controlul asupra activelor financiare ale Venezuelei de peste hotare.
Scăderea rezervelor Venezuelei ar putea însemna de asemenea că banca centrală a Venezuelei a decis să scoată din bilanţul său rezervele de aur la care nu mai are acces, inclusiv o cantitate în valoare de 1,2 miliarde dolari stocată la Banca Angliei. Banca a respins solicitarea Guvernului de la Caracas pentru repatrierea acestor rezerve de aur.
Potrivit surselor citate de Bloomberg, în prezent Banca Centrală a Venezuelei, condusă de Calixto Ortega, funcţionează în regim de urgenţă cu o echipă de doar 100 din cei aproximativ 2.000 de angajaţi, după ce o pană de curent a lăsat sediul băncii centrale fără apă curentă. Echipa de urgenţă lucrează în prezent de la o bibliotecă cu ajutorul unor rezervoare de apă, concentrându-se pe sarcinile vitale precum tranzacţiile între băncile locale şi rezervele băncii centrale.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS