Ungaria vrea să atragă gigantul Tesla cu facilități fiscale și taxe mai mici
Tesla
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, s-a întâlnit cu mai mulţi directori de la producătorul american de vehicule electrice Tesla, cu ocazia unui turneu prin Silicon Valley, ocazie cu care le-a prezentat reducerile de taxe şi facilităţile oferite de autorităţile ungare producătorilor auto, informează agenţia de presă MTI, preluată de Agerpres.
Producţia şi exportul de autoturisme produse de firmele străine reprezintă un motor al creşterii economice a Ungariei, ţară unde salariile pentru muncitorii calificaţi sunt mult mai mici faţă de nivelul din Europa Occidentală.
Industria auto asigură peste 100.000 de locuri de muncă şi este responsabilă pentru o treime din producţia industrială a Ungariei. Ţările vecine, Slovacia şi Cehia, sunt şi ele importanţi producători auto în regiunea Europei Centrale şi de Est.
"Obiectivul vizitei noastre este să punem Ungaria pe harta conducerii Tesla, ca ţară care se concentrează serios pe industria auto", a declarat Szijjarto, după ce s-a întâlnit joi cu directorul de dezvoltare şi cel juridic de la Tesla.
Potrivit oficialului ungar, reprezentanţii Tesla au răspuns pozitiv la reducerile de taxe oferite pentru investiţiile făcute în Ungaria, precum şi la taxa pe companii din Ungaria, care, la 9%, este cea mai mică din UE.
Szijjarto a mai informat că Ungaria şi-a propus să instaleze peste 3.000 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice până la finele lui 2019. Potrivit ministrului ungar de Externe, în 2018, Tesla va construi două puncte de încărcare rapidă în Ungaria, unul în oraşul Gyor din vestul ţării, unde îşi are sediul constructorul german de automobile premium Audi, şi un altul în Nagykanizsa, în sud-vestul Ungariei.
Audi este unul dintre cei mai mai exportatori ai Ungariei, iar uzina de motoare pe care compania germană o are la Gyor este cea mai mare din lume, aprovizionând peste 30% din uzinele grupului Volkswagen. Alţi importanţi producători auto din Ungaria sunt Daimler, Opel şi Suzuki Motor Corp.
Luna trecută, compania sud-coreeană SK Innovation a anunţat că va investi aproximativ 800 de milioane de dolari în Ungaria pentru a construi o uzină ce va produce baterii electrice, în ideea de a veni în întâmpinarea producătorilor de vehicule electrice.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS