Ungaria, lovita in plin pe agravarea crizei din zona euro. Valul de contagiune ataca tarile vecine Romaniei
Ungaria a fost lovita din plin de agravarea crizei din zona euro, iar problemele celei mai indatorate economii din Europa Centrala si de Est ar putea indica un nou val de contagiune in regiune, afectata puternic si in 2008 de criza financiara, potrivit Financial Times (FT).
Budapesta "a indurat" trei licitatii dificile pentru vanzarea de obligatiuni intr-o saptamana, randamentele au urcat puternic, iar forintul s-a depreciat la un minim istoric.
Prabusirea monedei alimenteaza inflatia si dificultatile a sute de mii de unguri care au luat credite ipotecare in valuta intr-o periaoda in care forintul era mult mai puternic.
Agentiile Fitch si Standard&Poor's au inrautatit la negativa perspectiva de rating a Ungariei, aflata pe ultima treapta recomandata pentru investitii, iar retrogradarea in categoria "junk" pare numai o chestiune de timp, potrivit Financial Times.
Ungaria a inregistrat o incetinire a creditarii, in contextul evitarii riscului de catre investitori si inrautatirii asteptarilor economice pentru zona euro, cea mai mare piata de export a tarii.
"Exista acum temeri ca problemele Ungariei ar putea prefigura un nou val de contagiune in tarile din Europa Centrala si de Est, lovite deosebit de puternic de criza financiara din 2008", scrie Financial Times.
Guvernul de centru dreapta, format de partidul Fidesz, sustine ca a facut eforturi pentru a controla deficitul, cu un obiectiv de 2,5% din PIB pentru anul urmator, si a inceput sa reduca datoria tarii de la nivelul de 80% din PIB "mostenit" de la precedenta administratie.
"Nu suntem Grecia. Suspectam unele actiuni speculative in spatele acestei situatii", a declarat ministrul pentru comunicare al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs.
Vicepresedintele institutului de cercetare ungar GKI, Laszlo Akar, este de acord ca actuala presiune "nu este justificata de situatia bugetului".
Exporturile solide ale Ungariei si surplusul de cont curent, impreuna cu intrarile de fonduri europene, ar trebui sa asigure tarii o pozitie puternica, afirma Janos Samu, macroeconomist la Concorde Securities in Budapesta.
O parte importanta a economistilor considera, insa, ca Ungaria ar putea fi penalizata pentru politicile "neortodoxe" ale guvernului.
Dupa ce a castigat alegerile anul trecut, guvernul Fidesz a intrerupt acordul cu FMI, care a salvat tara de la colaps financiar in 2008, si a permis acumularea unui deficit bugetar mai mare decat ar fi acceptat institutia financiara internationala.
Comisia Europeana a insistat ca Ungaria sa continue reducerea deficitului, fortand astfel o regandire a strategiei. Economistii afirma ca de la momentul respectiv politicile guvernului par adeseori improvizate.
Executivul a redus unele taxe, anuntate anterior, dar pentru a acoperi deficitul de venituri a introdus o taxa speciala pentru banci, sectorul telecom, retail si energie, iritand investitorii straini.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS