Unde se trăiește cel mai bine. Topul țărilor cu cei mai bogați locuitori
Deși economia SUA este cea mai mare din lume, acest lucru nu se traduce și prin bunăstare pentru populație. Potrivit unui clasament realizat de Global Finance Magazine, pe baza datelor publicate de Fondul Monetar Internțional, topul statelor cu cel mai ridicat PIB per capita este dominat de țări cu populații relativ mici.
Clasamentul a fost realizat luându-se în considerare PIB-ul și puterea de cumpărare pe cap de locuitor, care are la bază costul vieții și ratele inflației, pentru a compara diferitele standarde de viață în țările lumii.
Țările cu populații mici domină top 10, aflându-se cu mult în față țărilor cu cele mai mari economii, cum ar fi SUA, China sau Germania.
Multe dintre aceste țări sunt dependente de muncă migranților, care câștigă în general salarii mici, dar care nu sunt luați în calcul în astfel de statistici, nefiind rezidenți în țările în care lucrează. Acest fapt ridică foarte mult PIB-ul per capita al populației rezidente.
Datele mai indică faptul că 15 din cele mai bogate 30 de state analizate se găsesc în Europa, însă top 10 este dominat de țări din Orientul Mijlociu și Asia. SUA, Canada și Japonia se regăsesc, de asemenea, în top 30.
PIB-ul per capita listat mai jos reprezintă veniturile produse de populație în 2016 și este exprimat în dolari americani.
Topul țărilor cu cei mai bogați locuitori:
1. Qatar — PIB per capita: 129.726 dolari
2. Luxembourg — PIB per capita: 101.936 dolari
3. Macao — PIB per capita: 96.147 dolari
4. Singapore — PIB per capita: 87.082 dolari
5. Brunei — PIB per capita: 79.710 dolari
6. Kuwait — PIB per capita: 71.263 dolari
7. Irlanda — PIB per capita: 69.374 dolari
8. Norvegia — PIB per capita: 69.296 dolari
9. Emiratele Arabe Unite — PIB per capita: 67.696 dolari
10. San Marino — PIB per capita: 64.443 dolari
11. Elveția — PIB per capita: 59.375 dolari
12. Hong Kong — PIB per capita: 58.094 dolari
13. SUA — PIB per capita: 57.293 dolari
14. Arabia Saudită — PIB per capita: 54.078 dolari
15. Olanda — PIB per capita: 50.846 dolari
16. Bahrain — PIB per capita: 50.302 dolari
17. Suedia — PIB per capita: 49.678 dolari
18. Australia — PIB per capita: 48.806 dolari
19. Germania — PIB per capita: 48.189 dolari
20. Islanda — PIB per capita: 48.070 dolari
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS