Ultima sansa pentru Grecia. Atena reia discutiile cu creditorii privati, sperand ca va reusi sa evite falimentul
Grecia va relua miercuri negocierile tensionate cu creditorii privati, incercand sa depaseasca blocajul la care s-a ajuns vineri si sa evite intrarea in default (incapacitate de plata), scrie Reuters, preluata de Mediafax.
Grupul de lobby Institute of International Finance (IIF), care reprezinta detinatorii privati de obligatiuni ale statului elen, in principal banci si companii de asigurari, si-a trimis reprezentantii la Atena, discutiile cu guvernul elen urmand sa fie reluate miercuri.
Negocierile au fost suspendate vineri, din cauza neintelegerilor dintre cele doua parti privind dobanda care va fi oferita de Grecia pentru obligatiunile cu maturitatea pe termen lung oferite in schimbul datoriilor care vor ajunge la scadenta in urmatorii ani. De asemenea, negociatorii nu au reusit inca sa convinga suficienti creditori privati sa accepte participarea voluntara la plan.
Premierul elen Lucas Papademos a declarat pentru New York Times ca, daca guvernul nu va reusi sa ajunga la o intelegere cu creditorii, este pregatit un proiect de lege care ar forta creditorii sa accepte pierderi pe o parte din valoarea obligatiounilor detinute.
"Este ceva ce trebuie luat in calcul in privinta asteptarilor privind gradul de participare care va fi obtinut. Nu poate fi exclus, din moment ce totul depinde de acest procent", a afirmat oficialul, notand ca totusi se asteapta ca discutiile sa se incheie cu succes.
Planul convenit anul trecut de UE, Grecia, FMI si reperzentantii grupului de lobby prevede reducerea datoriilor statului elen catre investitorii privati cu 100 miliarde euro, de la nivelul actual de aproxiamtiv 360 miliarde euro.
Guvernul elen are de rascumparat la sfarsitul lunii martie obligatiuni de 14,5 miliarde euro, scadenta pe care nu o va putea respecta fara ajutor extern. Banii de la FMI si guvernele din zona euro depind insa de rezultatul negocierilor dintre Atena si creditorii privati.
Guvernul elen vrea sa ofere in schimbul obligatiunilor care ajung la maturitate pe termen scurt si in urmatorii ani titluri pe termen lung, cu dobanzi reduse, si o mica suma cash platibila pe loc. Insa multe fonduri de hedging din Londra si New York, care au profitat de criza financiara din Grecia si au cumparat obligatiuni elene la 40% din valoarea nominala, vor sa faca profit pe investitie si refuza sa accepte voluntar pierderi.
Creditorii ar renunta astfel voluntar la cel putin 50% din rambursarile asteptate, insa dobanzile foarte mici propuse de Grecia pentru noile obligatiuni ar urca pierderile dincolo de acest nivel.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS