Turcia ”se vinde” Qatarului. Zece procente din Bursa de la Istanbul ajung la fondul suveran qatarez, parte a unei serii de achiziţii estimate la 300 mil. dolari
Levent, cartierul financiar din Istanbul
Guvernul turc a convenit joi cu Qatarul vânzarea unui procent de 10% din acţiunile Bursei de la Istanbul, ca parte a unei serii de achiziţii a unor proprietăţi publice turce de către Qatar pe care unele media le estimează la circa 300 de milioane de dolari.
Acordul a fost semnat de responsabilii fondurilor suverane din cele două ţări după o reuniune între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi emirul qatarez Tamim bin Hamad al-Thani, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Fondul suveran turc deţinea până în prezent 90,6% din acţiunile Bursei din Istanbul (BIST-100).
Achiziţia efectuată de Qatar a stârnit imediat critici din partea unor economişti, care văd în acest acord începutul vânzării de bunuri ale statului turc pentru a acoperi nevoia urgentă de valută după trei luni de devalorizare continuă a lirei turceşti.
''Aceasta arată pragul la care am ajuns, atunci când se alătură nivelul redus al rezervelor Băncii Centrale şi incapacitatea plăţii datoriilor; este începutul unei vânzări graduale a bunurilor Republicii'' turce, a declarat economistul Veysel Ulusoy cotidianului de opoziţie Cumhuriyet.
Aceeaşi publicaţie estimează la circa 300 de milioane de dolari fluxul de investiţii qatareze în Turcia în baza a trei memorandumuri semnate joi la Ankara de Erdogan şi Al-Thani, care cuprind de asemenea vânzare acţiunilor unui centru comercial din Istanbul, a participaţiilor în portul Antalya şi mai multe acorduri de cooperare bilaterală între ministerele de finanţe din cele două ţări.
Turcia este cel mai important aliat diplomatic şi militar al Qatarului, emirat din Golf supus din 2017 unui embargou al vecinilor săi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein în contextul unei confruntări geopolitice regionale.
Pe acelasi subiect: