Vestea care clatina cea mai mare economie a lumii. Cum vor disparea peste 1000 de orase de pe harta
Un studiu recent arata ca nivelul marii ar putea creste cu pana la sapte metri in urmatorii 2.000 de ani, daca americanii nu isi vor reduce emisiile poluante pana in anul 2100. Potrivit Business Insider, efectul va fi unul devastator pentru aproape 1.500 de orase.
Efectele cresterii nivelului marii nu vor fi vizibile imediat, insa emisiile de gaze din ce in ce mai mari fac ca acestea sa fie tot mai pregnante, cu fiecare deceniu.
Conform studiului, daca nu se va face nimic pana in 2100 pentru diminuarea problemei, un numar de 1.429 de orase mai mari si mai mici din Statele Unite, situate pe coasta oceanului, sunt condamnate sa fie cel putin pe jumatate sterse de pe fata Pamantului.
O analiza aditionala, realizata de Benjamin Strauss, de la Climate Central si publicata in “Proceedings of the National Academy of Sciences”, vine sa sustina teoria.
“Trendul curent in emisiile de carbon va implica cel mai probabil o eventuala degradare puternica sau chiar pierdere a mai multor orase situate pe coasta, din intreaga lume”, a scris Strauss in comentariul sau.
Ce spun datele statistice:
- Daca lucrurile nu se vor schimba pana in 2020, va exista un risc iminent de ridicare a nivelului marii cu peste 1,5 metri. Asta va face ca peste 50% din populatia din 381 de municipii sa fie nevoita sa se mute, adica aproape 4.200.000 de persoane.
- Daca gazele de sera vor continua sa creasca pana in 2050, nivelul marii va creste cu pana la 3 metri. Populatia din 715 orase va fi nevoita sa se mute, adica un numar de aproape 8.200.000 de oameni.
- Daca se va astepta pana in anul 2100 pentru luarea unor masuri de combatere a fenomenului, nivelul marii va creste cu 7 metri, fiind afectate peste 18 milioane de persoane, din 1.429 de localitati si municipii.
In redactarea studiului s-au folosit datele de la recensamantul din 2010, cu presupunerea ca populatia din orasele de pe tarm va ramane aceeasi.
Printre miile de orasele aflate in pericol se numara Orange Beach, Franklin, Manila, Newark, Sacramento, Samoa, New Castle, Beverly Beach, Daytona Beach, Florida City, Jacksonville, Miami, Naples, New Port, Palm Beach, Long Beach, Santa Fe, Santa Monica, Port Royal, Carolina Beach, Atlantic Beach, Riverside, Bloomingdale, New Orleans si Watergate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS