Theresa May, tot mai fragilă în fața propriului parlament. Ce se întâmplă cu acordul pentru Brexit
Theresa May
Parlamentul britanic a respins joi seară o moţiune prin care premierul Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a sprijinului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexitul convenit cu UE.
Parlamentarii au respins moţiunea guvernului, care le cerea să-şi reafirme sprijinul pentru planul ei de a încerca să obţină modificări ale acordului de la liderii europeni, cu 303 voturi împotrivă şi 258 pentru.
Deşi votul nu forţează guvernul să-şi schimbe tactica, radiografia poziţiilor parlamentarilor ar putea submina încrederea liderilor UE că May poate obţine sprijinul legislativului pentru un acord revizuit.
Ultima întorsătură din cei doi ani de negociere pentru a părăsi UE evidenţiază diviziunile profunde din parlament privind cum, sau chiar dacă, Marea Britanie trebuie să părăsească blocul comunitar în cea mai mare schimbare de orientare politică şi comercială din ultimii peste 40 de ani.
De asemenea, votul creşte probabilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE fără acord, un scenariu de coşmar pentru multe afaceri, dar şi ca Brexitul să fie întârziat sau chiar să nu aibă loc deloc.
Un grup de eurosceptici din partidul Theresei May s-a abţinut la vot, condamnându-şi guvernul minoritar la o înfrângere. Euroscepticii au fost nemulţumiţi de faptul că moţiunea părea să excludă posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord pe 29 martie dacă până atunci nu se va finaliza un acord, notează dpa.
Mulţi conservatori şi parlamentari ai opoziţiei o acuză pe May că se foloseşte de presiunea timpului pentru a încerca să forţeze parlamentul să facă o alegere între acordul ei cu UE sau o părăsire a blocului comunitar fără acord, notează Reuters.
Pentru a încerca să prevină o ieşire fără acord, mai mulţi deputaţi au avansat propuneri alternative.
O dată importantă pentru guvern va fi acum 27 februarie, când Theresa May a promis următoarea rundă de voturi, prilej cu care parlamentarii care încearcă să amâne Brexitul spun că îşi vor face mutarea capitală.
Mai multe despre:
#Brexit#Theresa May
Pe acelasi subiect: