Țara din UE cu record de angajați, dar care are deficit de forță de muncă. Vrea să stimuleze angajarea șomerilor cu 4 mld. euro
Muncitori, constructii
Cabinetul de la Berlin a aprobat miercuri un plan prezentat de ministrul Muncii, Hubertus Heil, prin care se oferă persoanelor aflate în şomaj de mai mulţi ani locuri de muncă subvenţionate timp de maximum cinci ani, informează DPA, preluată de Agerpres.
În acest sens, patru miliarde euro vor fi puşi deoparte în următorii ani pentru acest proiect iniţiat de social-democraţi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor conduşi de Angela Merkel.
Ministerul Muncii din Germania a calculat că fiecare loc de muncă subvenţionat va costa 24.000 de euro pe an. Angajatorii vor primi subvenţii echivalente cu salariul minim din Germania (1.498 euro pe lună) timp de doi ani, după care subvenţia va fi redusă cu câte 10 puncte procentuale în fiecare din următorii trei ani.
Pentru acest program sunt eligibili cei care au primit ajutoare sociale timp de cel puţin şapte ani şi au o vârstă de minimum 25 de ani.
Înaintea reuniunii Cabinetului, Hubertus Heil a declarat pentru postul public de televiziune ZDF că prin acest plan ar dori să diminueze cu 150.000 numărul şomerilor pe termen lung.
Hubertus Heil a respins criticile potrivit cărora subvenţionarea timp de cinci ani a locurilor de muncă este o perioadă prea mare, apreciind că persoanele care nu au avut un loc de muncă o perioadă îndelungată au nevoie de timp pentru a fi pregătite să muncească din nou.
Obiectivul proiectului este să ajute oamenii să revină la o viaţă activă normală. Cei care vor fi incluşi în acest proiect vor beneficia de consiliere, în paralel cu locul de muncă, precum şi de educaţie şi pregătire la locul de muncă.
Chiar dacă Germania are în prezent un număr de angajați record, angajatorii se confruntă în ultimii ani cu cel mai acut deficit de forță de muncă din istorie.
Astfel, disperate să atragă noi lucrători, companiile germane oferă tot felul de beneficii precum vacanţe lungi, programe reduse de lucru şi ture flexibile, chiar dacă germanii lucrează deja mai puţine ore decât în alte ţări din lumea dezvoltată.
De asemenea, încurajează imigrația și atragerea de specialiști și de muncitori din țările UE. Totdată, companiile germane au iniţiat programe de pregătire pentru cetăţeni din alte state europene unde şomajul în rândul tinerilor este la un nivel ridicat, inclusiv Ungaria, România, Bulgaria şi Spania.
O relansare economică susţinută, combinată cu un deficit de persoane apte de muncă, a făcut firmele germane mai îngrijorate decât colegele lor din alte mari economii în atragerea de angajaţi, potrivit firmei de recrutare ManpowerGroup. Peste jumătate din angajatorii germani se chinuie să facă angajări, faţă de o medie globală de 45%, iar în rândul marilor firme 82% susţin că au dificultăţi în face angajări.
Record de locuri de muncă vacante
Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în primul trimestru din 2018, se arată într-un raport publicat, săptămâna trecută, de Institutul pentru cercetarea forţei de muncă (IAB). În primele trei luni din acest an existau 1,19 milioane locuri de muncă neocupate la nivel naţional - cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990.
Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 7.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 126.000.
În vestul ţării erau 930.000 de locuri de muncă vacante, în timp ce în est erau 260.000, arată datele Institutului pentru cercetarea forţei de muncă, care colectează datele de la 15.000 de angajatori din toate sectoarele economiei.
Companii germane de toate mărimile sunt în căutare de forţă de muncă, dar cea mai mare cerere este la firmele mici, cu până la nouă angajaţi.
"Cererea de angajaţi rămâne ridicată. În acest moment nu estimăm o modificare a tendinţelor pe piaţa muncii", a apreciat exportul IAB Alexander Kubis.
Cele mai multe locuri de muncă vacante în Germania - 327.000 - sunt pentru consultanţi, consilieri fiscali, arhitecţi, cercetători de piaţă, specialişti în publicitate şi experţi IT, în timp ce în industrie, motorul tradiţional de creştere a economiei, sunt 163.000 de poziţii neocupate, arată datele IAB. Iar rata șomajulu se menține la cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS