Țara cea mai lovită de coronavirus din UE ajunge aproape de “gunoi”. Fitch a retrogradat Italia la doar o treaptă peste categoria "junk"
Italia, coronavirus
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a scăzut ratingul de credit al Italiei la "BBB minus", cu doar o treaptă peste categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii), din cauza efectelor pandemiei de coronavirus.
O evaluare a ratingului Italiei, a treia economia zonei euro, de către Fitch nu era programată până în iulie, astfel că decizia de marţi este încă o lovitură pentru o ţară care se confruntă cu al doilea cel mai ridicat din lume bilanţ al deceselor, după cel din SUA.
Fitch a precizat că, în linie cu politicile sale, Italia a făcut apel faţă de decizia agenţiei şi "a furnizat informaţii suplimentare care au avut ca rezultat o acţiune de rating care este diferită faţă de decizia iniţială", scrie Agerpres.
De asemenea, agenţia de evaluare financiară a îmbunătăţit perspectiva ratingului Italiei de la negativă la stabilă, apreciind că deciziile BCE privind achiziţiile de active au ajutat răspunsul fiscal al Italiei la pandemie.
Fitch se aşteaptă ca economia italiană să înregistreze anul acesta un declin de 8%, în linie cu prognoza de săptămâna trecută a Guvernului de la Roma, iar nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la 156% în 2020, de la 134,8% în 2019. Italia are cel mai ridicat nivelul al datoriei din zona euro, după Grecia.
De asemenea, deficitul bugetar al Italiei ar urma să crească la 10% din PIB anul acesta, previzionează Fitch, după un deficit de doar 1,6% în 2019, cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani.
Autorităţile de la Roma se aşteaptă la deficit bugetar de 10,4% din PIB anul acesta, reflectând declinul economiei şi măsurile de stimulare de 750 miliarde de euro pentru a atenua impactul epidemiei.
"Conform scenariului nostru de bază, pe termen mediu, nivelul datoriei ca procentaj din PIB doar se va stabiliza la acest nivel extrem de ridicat, ceea ce scoate în evidenţă riscurile privind sustenabilitatea datoriei", precizează agenţia.
Fitch avertizează asupra deteriorării sectorului bancar italian din cauza şocului produs de epidemie, faţă de previziunea precedentă a agenţiei referitoare la o stabilizare a performanţei şi a îmbunătăţirii suplimentare a calităţii activelor în 2020.
Ministrul italian al Economiei, Roberto Gualtieri, a afirmat că Fitch nu a ţinut cont de deciziile importante ale BCE şi UE pentru a sprijini economiile statelor membre ale blocului comunitar. "Fundamentele economiei italiene sunt solide", a dat asigurări Gualtieri.
Vineri, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a confirmat perspectiva şi ratingul Italiei.
Recent, BCE a anunţat un program de achiziţii pentru sprijinirea economiei în valoare totală de 750 de miliarde de euro, care vor fi efectuate până la sfârşitul acestui an. BCE vrea să se asigure că instituţiile financiare vor continua să crediteze economia, atât timp cât redresarea nu se va materializa.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS