Statul finlandez preia o participație la Nokia și investește aproape 850 mil. euro în compania simbol național
Nokia
Solidium, organismul care gestionează investiţiile statului finlandez, a anunţat marţi că a preluat o participaţie de 3,3% la producătorul finlandez de echipamente de reţele de telecomunicaţii Nokia, în ideea de a consolida caracterul finlandez al acestei companii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Solidium a precizat că a preluat această participaţie de pe piaţă, în cursul anului 2018, pentru un preţ de aproximativ 844 milioane de euro.
"Factorii atractivi pentru noi sunt poziţia solidă de piaţă a companiei, combinată cu o largă expertiză tehnologică. În conformitate cu mandatul nostru, ne-am întărit şi stabilizat proprietatea asupra acestei companii foarte importantă naţională", a declarat directorul general de la Solidium, Antti Makinen.
Grupul finlandez Nokia, odată cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, şi-a vândut în anul 2013 operaţiunile de telefonie mobilă producătorului american de software Microsoft pentru suma de 5,6 miliarde de euro.
Conform acordului convenit la vremea respectivă cu Microsoft, Nokia nu avea voie să revină pe piaţa telefoanelor mobile până la finele lui 2016.
În România, compania Nokia a anunţat închiderea fabricii de la Jucu în luna septembrie 2011, la patru ani de la semnarea actului de înfiinţare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS